vineri, 24 octombrie, 2025

Chindia s-a impus greu la Moreni

Publicitate




Citeşte şi

Turul 2 al Cupei României a propus un derby dâmbovițean incendiar, între Flacăra Moreni și Chindia Târgoviște. Peste 1000 de suporteri au fost pe stadionul din Moreni, iar cele două galerii au oferit un recital de zile mari. Flacăra a deschis scorul, a fost mai bună în prima repriză, dar a cedat fizic în finalul partidei, iar Chindia a reușit să întoarcă soarta calificării. Dacă Flacăra a arătat că are potențial pentru a face o figură frumoasă în această ediție de Liga a 3-a, la Chindia, diferența dintre titulari și rezerve pare a fi una importantă.

Rareș Mihai, gol la debut

Oaspeții au avut prima ocazie a partidei, însă Plaza nu a prins cadrul porții dintr-o poziție bună (10). La poarta cealaltă, Isvoranu a intervenit bine la șutul lui R. Mihai (11), iar Angheluță nu a prins cadrul porții, cu un șut din afara careului (12). Flacăra a controlat jocul și a fost răsplătită. Enache l-a servit excelent pe R. Mihai, iar acesta a punctat împotriva echipei de la care este împrumutat (18). Chindia a încercat să revină rapid în joc, însă Ghițescu a intervenit bine la șutul lui Moise (19). Formația târgovișteană a mai avut două oportunități în finalul primei reprize, însă D. Enache a șutat pe lângă (38), în timp ce Albu a trimis peste, din lovitură liberă (42).

Calificare obținută în prelungiri

Chindia a restabilit egalitatea la prima acțiune mai serioasă din a doua repriză. Pena a fost servit bine în careu de Plaza și a adus-o pe Chindia în meci (53). S-a trecut la un joc pe contre. Șutul lui Niculăescu a fost blocat (57), iar la poarta cealaltă, Ghițescu a intervenit bine la șuturile lui Plaza și Tache (58), pentru ca mai apoi să-l blocheze și pe D. Enache (66). Chindia a continuat să atace, însă Albu (75) și Stan (87) nu au prins cadrul porții. Pentru Flacăra, ultima ocazie a avut-o Acasandrei, însă șutul acestuia a trecut pe lângă (81). Chindia a profitat de căderea fizică a morenarilor și a marcat de două ori în prelungiri, prin Dogănoiu (90+4) și Stan (90+6), calificându-se astfel în Turul 3.

Caseta tehnică

Stadion: Flacăra – Moreni. Au marcat: R. Mihai (18) / Pena (53), Dogănoiu (90+4), Stan (90+6). Cartonașe galbene: Oancea (68) / Ceușean – antrenor secund (33), Tamași (45+1), Hofman (90). Au arbitrat: Claudiu Filip, Romeo Popa și Ionuț Nuță (toți din Craiova). Rezervă: Constantin Diaconu (București). Delegat joc: Mihai Duras (București).

Flacăra: Ghițescu – Acasandrei, Marina (90+5 Ene), I. Cristea – Angheluță, Petre (55 Niculăescu), Dragnea, Oancea – Stoica (72 Terec), R. Mihai, M. Enache. Antrenor: Cristinel Țermure.

Chindia: Isvoranu – Simion, Neagu, Celea (46 Ioniță), Tamași (46 Al. Stan) – Pena (72 Roșu), Albu – Tache (60 Dogănoiu), D. Enache, Moise (60 Hofman) – Plaza. Antrenor: Ilie Poenaru.

 

Publicitate




LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele ştiri

Football In Heaven ajunge și în Dâmbovița

Vestea că localitățile Aninoasa, Pietroșița și Moroeni au fost selectată de AJF Dâmbovița pentru a face parte din proiectul...

Citeşte şi...