29 noiembrie 1989. Străbăteam drumul spre Câmpulung Muscel. Nicio bănuială despre ce avea să se întâmple peste mai puțin de o lună. Puțin învolburată, Dâmbovița clipocea, aducea spre Voinești un fel de cântec al ciobanilor de la Rucăr și...
Chindia Târgoviște a făcut instrucție cu divizionara C Gloria Băneasa, într-un meci amical jucat la Buftea. Echipa pregătită de Ilie Poenaru s-a impus cu un categoric 6-0, grație reușitelor lui Enache (2), Moise (28), Al. Stan (64), Honciu (72),...
Sorin Rădoi, unul dintre jucătorii importanți oferiți de fotbalul târgoviștean, parte din generația „Micul Ajax”, a venit în România cu echipa de Futnet a Spaniei, și nu a ratat ocazia să viziteze stadionul „Eugen Popescu”. Chiar dacă a plecat...
După un sezon extraordinar, în care a câștigat faza județeană a Cupei României, dar și titlul de campioană județeană, pentru ca mai apoi să promoveze în Liga a 3-a, Voința Crevedia nu a avut o pauză prea lungă. Echipa...
David Marcu a reușit un retur de campionat fabulos cu Ravens Corbii Mari, alături de care a promovat în Liga a 4-a. Chiar dacă a evoluat aici doar o jumătate de campionat, David a ieșit detașat golgheterul Seriei Sud...
După două luni în care AFC Chindia Târgoviște speriase toate echipele din Liga a 2-a, prin asociere numelui cu Barca Academy Barcelona, dar și prim-divizionarele, pentru că se vorbea despre o promovare imediată, echipa târgovișteană revine cu crampoanele în...
După doi ani de la retrogradarea din prima ligă, Chindia Târgoviște intră într-o nouă etapă. Asociația compusă din Primăria Municipiului Târgoviște, Consiliul Județean Dâmbovița și Universitatea Valahia va suferi modificări. Iese din structură Universitatea Valahia și intră familia Pavel:...
Voința Crețu a avut parte de un sezon foarte bun. Echipa pregătită de Nicușor Stoica a dominat Seria Sud a Ligii a 5-a, clasându-se pe primul loc o bună parte a campionatului. Chiar și așa, Voința a încheiat sezonul...
Gabriel Paraschiv continuă să impresioneze pe teren, chiar și la 47 de ani. Fostul campion al României, cu Oțelul Galați, a reușit un sezon excelent în tricoul echipei Unirea Colibași, pentru care a marcat 36 de goluri. Mihai Florea,...
Înotătorii târgovișteni au mai bifat un concurs important, Campionatul Național de Cadeți 12-13, desfășurat la Bacău. Cele mai bune rezultate au fost obținute de Andrei Dobre (200 m mixt) și Antonia Pădure (400 m liber). Au mai concurat pentru...