joi, 30 aprilie, 2026

Sport

Meciuri de baraj Liga a 3-a

* Campioana județului Dâmbovița va întâlni în dublă manșă, 22 și 29 iunie, câștigătoarea competiției la Liga a 4-a din județul Olt   Federația Română de Fotbal a organizat tragerea la sorți pentru stabilirea meciurilor de baraj pentru promovarea în Liga...

Ascensiunea clubului Urban Titu

* După ce sezonul trecut a câștigat trofeele puse în joc la nivel județean, gruparea prezidată de Costin Mirescu este pe loc de play-off în eșalonul trei   Urban Titu va rămâne în istoria fotbalului dâmbovițean, după o promovare spectaculoasă în...

CSU Târgoviște, pe locul 3 în Liga 1

* Echipa lui Nikola Velev a urcat pe podiumul seriei, la prima participare într-o competiție oficială   Săptămâna trecută, echipa de baschet masculin CSU Târgoviște a disputat două meciuri în cadrul Ligii 1. Luni, în cadrul etapei cu numărul 14, formația...

Schimbarea antrenorilor, un perpetuum mobile în Liga a 2-a

Sezonul 2024-2025 al Ligii a 2-a, deși nu și-a încheiat nici măcar prima parte, campionatul regular, a stabilit deja un record. Nu mai puțin de 11 echipe, jumătate din cele care au început competiția, și-au schimbat antrenorul, unele chiar...

Grupă accesibilă pentru Dâmbovița

* La Dâmbovița conduce ierarhia Voința Crevedia, iar la Teleorman lider este Voința Saelele   Am aflat și adversarii campioanei județene U19. Câștigătoarea competiției din Dâmbovița la Liga a 4-a - Juniori U19 a fost repartizată în Grupa B a Regiunii...

Meciuri de pregătire pe stadioanele din județ

* Voința Crevedia a învins Daco Getica cu 4-1, în timp ce Săgeata Braniștea a câștigat, 3-2, meciul cu Viitorul Aninoasa   Echipele dâmbovițene se pregătesc intens pentru partea a doua a sezonului. În această perioadă, formațiile din județul nostru, indiferent...

Dâmbovița – Olt, în barajul de promovare la Liga a 3-a

* Dacă în Dâmbovița lider este Voința Crevedia, competiția din Olt este dominată de Lupii Profa Ieri, la Casa Fotbalului, au fost stabilite jocurile de baraj pentru promovarea în Liga a 3-a. Campioana județului Dâmbovița va întâlni, în sistem tur-retur,...

Un nou rezultat negativ

* Mâine, formația târgovișteană dispută un nou meci de pregătire, cu ACS FC Dinamo București, iar Titu întâlnește CSO Băicoi.   Miecuri, pe stadionul „Eugen Popescu”, Chindia Târgoviște a disputat al doilea joc de pregătire din această pauză competițională. Adversara formației...

În criza de la Chindia, toată lumea are dreptate

În ultimii doi ani, s-au strâns atâtea zile negre în viața echipei Chindia Târgoviște, încât chiar îți vine să o compătimești. Și nu mă refer doar la nenorocitele de zile care i-au adus înfrângeri, ci și la cele care...

Alexandru Sanda, un marcator pur sânge

* Atacantul Olimpiei Morteni a bifat 26 de reușite în acest sezon, fiind liderul absolut al marcatorilor   Un lider de top are și un marcator de top. Alexandru Sanda a bifat 26 de reușite în acest sezon pentru Olimpia Morteni,...
- Advertisement -spot_img

Latest News

Sindromul epuizării profesionale, sub lupa ITM Dâmbovița

*Cu ocazia Zilei Internaționale a Securității și Sănătății în Muncă, Inspectoratul Teritorial de Muncă Dâmbovița a organizat un simpozion...
- Advertisement -spot_img