duminică, 14 iunie, 2026

Social

Peștera Ialomiței trece la programul de iarnă

Consiliul Județean Dâmbovița a anunțat că, începând cu prima zi a lunii octombrie, Peștera Ialomiței își modifică programul de funcționare, adaptându-se sezonului rece. Astfel, de la 1 octombrie 2025, peștera va fi deschisă publicului între orele 9:00 și 16:00....

Jandarmii dâmbovițeni, acțiune de ecologizare în Bucegi

22Jandarmii dâmbovițeni au demonstrat încă o dată că sunt alături de comunitate nu doar la datorie, ci și în acțiuni civice. Sâmbătă, 20 septembrie a.c., aceștia au participat activ la campania de ecologizare „Let`s Do It, Romania!”, cunoscută drept...

RUNCU. „Răvășitul oilor” va avea loc între 19 și 21 septembrie 2025

Comuna Runcu va găzdui, în perioada 19 – 21 septembrie 2025, o nouă ediție a Festivalului Folcloric și a târgului anual „Răvășitul oilor”. Evenimentul, organizat pe Vârful lui In, reunește tradiții locale, produse specifice zonei și spectacole de muzică...

Sprijin pentru Căminul de bătrâni de la Movila

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Nifon, preoții Mocanu Frâncu Eduard Ştefan și Bărcoi Andrei Daniel de la Parohia Dârza, împreună cu membrii Comitetului de tineri și membrii Comitetului parohial, au realizat o acțiune social-filantropică, la Căminul de...

233 de amenzi în doar 5 ore!

Marți, 16 septembrie a.c., a fost o zi de de coșmar pentru șoferii indisciplinați din Dâmbovița. În intervalul orar 11:00-16:00, polițiștii Serviciului Rutier au „împânzit” cele mai circulate artere – DN 71, DN 72, DN 72A și municipiul Târgoviște...

Scutire de la plata majorărilor de întârziere a taxelor și impozitelor locale

Primăria Municipiului Târgoviște informează contribuabilii cu restanțe la plata taxelor și impozitelor locale, atât persoane fizice, cât și persoane juridice, că pot beneficia de scutirea de la plata majorărilor de întârziere. Pentru a obține această facilitate, trebuie să achitați...

Obiectiv european pentru șoferii din județ și pentru polițiști: Dâmbovița, fără morți pe șosele

O săptămână întreagă dedicată responsabilității în trafic. Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița au dat startul, ieri, 16 septembrie, campaniei europene „ROADPOL Safety Days”, o inițiativă care își propune să tragă un semnal de alarmă major asupra...

Nereguli grave în asistența socială din Dâmbovița

Inspectorii sociali de la AJPIS Dâmbovița au luat la puricat, în luna august, modul în care sunt respectate legile în domeniul asistenței sociale, iar rezultatele arată nereguli grave. În total, au fost desfășurate 9 misiuni de inspecție, iar cea...

Scădere a accidentelor grave în Dâmbovița

Conducerea Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Dâmbovița a prezentat, în cadrul ultimei conferințe de presă, situația abaterilor rutiere și a accidentelor înregistrate în primele șapte luni din 2025. Datele arată o reducere a numărului de accidente grave și a...

Inspectoratul pentru Situații de Urgență Dâmbovița își deschide porțile

La 13 septembrie 2025, România sărbătorește Ziua Pompierilor, un moment cu o semnificație istorică profundă, ce marchează 177 de ani de la Bătălia din Dealul Spirii. În 1848, pompierii militari din București, sub comanda căpitanului Pavel Zăgănescu, au dat...
- Advertisement -spot_img

Latest News

„Dear Wendy”, spectacol autobiografic emoţionant la Babel

În cea de-a şasea zi a celei de-a XIV-a ediţii a Festivalului Internaţional al Artelor Spectacolului Babel, în foaierul...
- Advertisement -spot_img