Serviciul de Ambulanță Județean (SAJ) ar putea primi anul acesta noi autosanitare, ca parte a unui proiect național de reînnoire a parcului auto. Managerul SAJ, Mihail Gheorghe, a anunțat că în cadrul acestui proiect vor fi distribuite 340 de...
*În localitatea Sălcuța, proiectul întâmpină întârzieri suplimentare din cauza necesității de a asigura coexistența infrastructurii rutiere cu rețelele de gaze și energie electrică
Lucrările de modernizare a drumului național DN 7, pe tronsonul Bâldana – Lungulețu – Titu, au avansat...
*Investiția beneficiază de sprijinul Comisiei Europene și face parte din strategia de dezvoltare a stațiunii de interes național Peștera-Padina
*„Dâmbovița are toate atuurile pentru a deveni o destinație de top pentru sporturile de iarnă”, a transmis Corneliu Ștefan, președintele CJD...
La finalul anului 2024, județul Dâmbovița a atins un record în ceea ce privește numărul de contracte de muncă și al angajatorilor, potrivit datelor furnizate de Inspectoratul Teritorial de Muncă Dâmbovița. Astfel, în evidențele ITM Dâmbovița figurau 93.000 de...
*Una dintre cele mai importante inițiative vizează infrastructura rutieră, prin realizarea unor șanțuri betonate, accese la proprietăți și un drum de legătură între DJ711A și DJ401A
Primarul comunei Potlogi, Viorel Drăghici, a anunțat o serie de investiții pentru dezvoltarea localității,...
Potrivit ofertelor transmise de agenții economici, în baza de date a AJOFM Dâmbovița sunt înregistrate astăzi 512 locuri de muncă vacante. Pentru persoanele calificate sunt ofertate următoarele posturi vacante: - electrician întreținere - reparații, mecanic auto, reprezentant comercial, controlor...
*Potrivit liderului sindical, România importă în proporție de 95% echipamente militare, având o producție internă de doar 4,7% anual
Liderul de sindicat al Uzinei Automecanica Moreni, Constantin Bucuroiu, atrage atenția asupra vulnerabilității României în privința industriei de apărare, punctând necesitatea...
*Investiția de la Grădinița nr. 3, în valoare de 3.057.945 lei, este finanțată prin Administrația Fondului pentru Mediu (AFM), în cadrul unui program dedicat instituțiilor de învățământ public
Potrivit primarului Daniel Cristian Stan, lucrările de reabilitare energetică la Grădinița cu...
*Balanța comercială a județului Dâmbovița a înregistrat un regres semnificativ în primele nouă luni ale anului 2024, arată datele Direcției Județene de Statistică.
Potrivit estimărilor INS, în perioada 1 ianuarie - 30 septembrie 2024, exporturile FOB ale județului au însumat...
Angajatorii din Dâmbovița și din întreaga țară trebuie să respecte noi reguli privind integrarea pe piața muncii a persoanelor cu dizabilități. Ordinul nr. 28/11/2025, publicat recent în Monitorul Oficial, impune ca firmele și instituțiile cu cel puțin 50 de...