Actualităţi

Investiții de amploare în Moreni

*Unul dintre proiecte vizează construirea a 10 blocuri cu un total de 60 de apartamente destinate tinerilor cu probleme sociale Președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan, a efectuat o vizită de lucru în municipiul Moreni, unde, alături de primarul Gabriel...

Preșcolarii au probat echipamentele pompierilor târgovișteni

*Cei mici au pășit cu entuziasm în lumea autospecialelor, au învățat direct de la pompieri despre regulile de prevenire a urgențelor și au explorat echipamentele de protecție, devenind, pentru o zi, „mici salvatori” O zi plină de entuziasm și voie...

Lucrări pentru extinderea rețelei de gaze naturale la Cornești

*Investiția face parte dintr-un program mai amplu prin care autoritatea locală urmărește să asigure accesul cât mai multor gospodării la utilități moderne Primăria Cornești a demarat lucrările pentru extinderea rețelei de gaze naturale în satul Frasinu, pe strada Ghioceilor. Investiția...

Centru pentru persoane cu dizabilități, construit la Târgoviște

Primarul municipiului Târgoviște, Daniel Cristian Stan, a prezentat miercuri, chiar la fața locului, stadiul lucrărilor la noul centru pentru persoane cu dizabilități, construit pe aleea Virgil Drăghiceanu. Declarațiile au fost făcute în teren, în cadrul unei conferințe susținute lângă...

Aparat modern achiziționat de Spitalul Județean de Urgență

Președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan, a anunțat că noul aparat destinat Laboratorului de Toxicologie a ajuns la Spitalul Județean de Urgență Târgoviște și este pregătit să fie pus în funcțiune. Echipamentul are o valoare de aproximativ 1.500.000 de...

Tânăr din Târgoviște, rămas fără mașina încărcată cu fier vechi

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Târgoviște au dat un semnal clar că nu tolerează transportul ilegal de deșeuri, aplicând o măsură drastică în cursul zilei de marți, 18 noiembrie a.c. Agenții au oprit pentru control, pe Șoseaua Găești, un autoturism...

Drogat la volan, în localitatea Băleni

Un tânăr în vârstă de 22 de ani, din municipiul Moreni, s-a ales cu dosar penal după ce a fost prins conducând sub influența substanțelor psihoactive. Totul a început pe 12 noiembrie, în jurul orei 18:00, când polițiștii din cadrul...

Război declarat traficanților din mediul online

Polițiștii dâmbovițeni, în colaborare cu structurile de Parchet, au dat o lovitură dură unei rețele care încerca să dezvolte o afacere ilegală cu droguri în județ. Ieri, 19 noiembrie, SCCO Dâmbovița și procurorii DIICOT - Biroul Teritorial Dâmbovița au...

Lucrările la podul peste Bizdidel avansează

*Podul reprezintă primul obiectiv aflat efectiv în execuție pe tronsonul Târgoviște - Sinaia, parte a proiectului de modernizare a DN71 Bâldana -Târgoviște - Sinaia Lucrările la podul peste Pârâul Bizdidel, aflat la intrarea în orașul Pucioasa, continuă, iar în prezent...

Protest masiv al salariaților din industria de Apărare

*Printre problemele ridicate se numără lipsa comenzilor, dar și deficitul de componente necesare producției de muniție, precum pulberi și capse La sfârșitul săptămânii trecute, reprezentanți ai sindicatelor din industria de apărare au organizat un protest în fața Ministerului Economiei, semnalând...
- Advertisement -spot_img

Latest News

Corneliu Ștefan a participat la reuniunea partidului de la Sinaia

*În cadrul reuniunii au fost adoptate două rezoluții care stabilesc poziția partidului în actualul context politic și direcțiile pe...
- Advertisement -spot_img