*Proiectele vizează modernizarea și reabilitarea școlilor din municipiu, iar beneficiarii direcți sunt peste 20.000 de copii și tineri care frecventează aceste unități de învățământ
Primarul municipiului Daniel Cristian Stan a anunțat că, în prezent, în Târgoviște sunt în derulare investiții...
*Potrivit fostului secretar de stat Ionuț Săvoiu, finalizarea intervențiilor realizate de compania Distrigaz permite antreprenorului să reia lucrările la tronsonul de drum încă nemodernizat
Lucrările de lărgire și modernizare a DN7, pe sectorul din zona orașului Titu, pot continua fără...
*Flăcările au cuprins bucătăria unei locuințe, generând degajări mari de fum, însă acțiunea promptă a militarilor a împiedicat o tragedie, evenimentul soldându-se din fericire fără victime
Alarma s-a dat în dimineața zilei de marți, 5 mai a.c., în jurul orei...
*Municipiul Târgoviște va construi, exclusiv din fonduri europene, un parc fotovoltaic întins pe 5 hectare, menit să asigure aproape în totalitate necesarul de electricitate pentru iluminatul public și instituțiile din subordine
Luni dimineață, primarul municipiului Târgoviște, Daniel Cristian Stan, a...
*Forțele de ordine au fost prezente la datorie pe tot parcursul minivacanței, atât pe traseele montane, cât și în spațiile publice
Pentru a asigura un climat de siguranță la nivelul întregului județ în perioada 1-3 mai, jandarmii dâmbovițeni au desfășurat...
*Încă din prima zi a acțiunii, au fost aplicate sancțiuni aspre, inclusiv amenzi de zeci de mii de lei și suspendarea dreptului de a utiliza autovehiculele în cazul unor nereguli grave
În perioada 4-10 mai a.c., șoselele din județul Dâmbovița...
Gestionarea unui incendiu într-o unitate spitalicească reprezintă una dintre cele mai dificile și sensibile misiuni pentru forțele de intervenție, motiv pentru care pregătirea continuă este absolut vitală. Joi, 30 aprilie a.c., Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Basarab I” al...
Seara de sâmbătă, 2 mai a.c., a adus intervenții specifice pentru gestionarea unor situații de risc generate de apariția animalelor sălbatice în apropierea comunităților umane din județ. Conform informațiilor transmise de reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Dâmbovița,...
La ultima ședință extraordinară a Consiliului Local Municipal Târgoviște, aleșii locali au dezbătut două proiecte importante aflate pe ordinea de zi, vizând atât sprijinirea persoanelor cu dizabilități, cât și reglementarea traficului greu în municipiu.
Primul dintre acestea a vizat aprobarea...
Consiliul Local Municipal Târgoviște s-a reunit joi dimineață în ședință extraordinară, pe ordinea de zi fiind incluse trei proiecte de hotărâre.
Printre acestea s-a aflat aprobarea bugetului de venituri și cheltuieli pentru anul 2026, precum și estimările pentru perioada 2027–2029....