Actualităţi

Investiţiile în infrastructură continuă la Runcu

Primăria comunei Runcu continuă investiţiile în modernizarea infrastructurii locale, administraţia condusă de primarul Gheorghe Brebeanu derulând în această perioadă mai multe proiecte care vizează atât îmbunătăţirea reţelei rutiere, cât şi dezvoltarea infrastructurii necesare zonei turistice. Unul dintre cele mai importante...

Trei persoane ajunse la spital după două accidente la Băleni Sârbi şi Şotânga

Pompierii şi echipajele medicale din judeţ au avut o zi marcată de intervenţii rutiere, acţionând contracronometru pentru salvarea victimelor implicate în două accidente produse la o distanţă de doar câteva ore. Prima alertă s-a dat în cursul dimineţii, în jurul...

Trei proprietari auto, dosare penale pentru fals în declaraţii

Poliţiştii din cadrul Serviciului Rutier Dâmboviţa au demonstrat că verificările nu se opresc doar la emiterea amenzilor, demascând trei tentative de eludare a legii. Luni, 13 iulie a.c., agenţii s-au sesizat din oficiu şi au deschis trei dosare penale...

Aproape 300 de intervenții gestionate de pompierii dâmbovițeni

Echipajele de intervenție ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) „Basarab I” al județului Dâmbovița au avut parte de o activitate susținută în perioada 6 – 12 iulie 2026. Potrivit celui mai recent bilanț publicat de instituție, salvatorii dâmbovițeni...

Percheziții la Cobia: pistol confiscat unui tânăr de 29 de ani

La sfârșitul acestei săptămâni, polițiștii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase Dâmbovița au organizat o acțiune specifică menită să prevină și să combată deținerea ilegală de armament. Duminică, 12 iulie, sub atenta coordonare a unui procuror de...

Președintele CJD, Corneliu Ștefan, la Ziua Contabilului Român: „Profesia contabilă înseamnă mult mai mult decât cifre și bilanțuri”

Ziua Contabilului Român a fost marcată și în județul Dâmbovița printr-un eveniment dedicat profesioniștilor din domeniu, la care a participat și președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan. În mesajul transmis cu această ocazie, șeful administrației județene a evidențiat rolul pe...

20 de unități de învățământ, incluse în proiecte de investiții

Primarul municipiului Târgoviște, Daniel Cristian Stan, a declarat că administrația locală continuă programul de modernizare a infrastructurii educaționale, precizând că în ultimii doi ani și jumătate au fost finalizate lucrările la șapte unități de învățământ - Grădinițele nr. 2,...

8 tone de varză murată clandestină, distruse de poliție și DSVSA

Comercializarea produselor alimentare în condiții ilegale a fost ținta unei ample acțiuni de control desfășurate sâmbătă dimineață, 11 iulie, de către forțele de ordine dâmbovițene. Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, însoțiți de reprezentanți ai Direcției...

Două proiecte europene, în evaluare la Niculești

Primăria Niculești are în evaluare două proiecte care urmează să fie finanțate din fonduri europene, a anunțat primarul comunei, Dorinel Soare. Potrivit primarului, unul dintre proiecte vizează amenajarea unei zone de agrement pe o suprafață de aproximativ cinci hectare, prin...

Centrul de Servicii de Recuperare, inaugurat la Târgoviște

Un nou centru destinat persoanelor adulte cu dizabilități a fost inaugurat, joi, în cartierul Priseaca din municipiul Târgoviște. Centrul de Servicii de Recuperare „Iris”, realizat de Consiliul Județean Dâmbovița prin Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului, cu...
- Advertisement -spot_img

Latest News

Tenis de masă. TT 2A Lucieni, pe podium în circuitul AmaTur

Zilele trecute s-a desfășurat la Târgoviște un concurs in circuitul AmaTur de categoria A, la care au participat și...
- Advertisement -spot_img