Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Dâmbovița a desfășurat, în perioada 11 octombrie – 31 decembrie 2024, o amplă campanie de informare și conștientizare privind eliberarea adeverințelor de vechime, documente esențiale pentru stabilirea sau recalcularea drepturilor de pensie. Acțiunea s-a înscris în Campania Națională lansată de Inspecția Muncii și a vizat atât angajatorii, cât și angajații din județ.
În cadrul campaniei, ITM Dâmbovița a distribuit peste 1.000 de pliante și broșuri informative, însoțite de explicații detaliate despre procedurile legale pentru obținerea documentelor de vechime. Materialele au ajuns la aproximativ 400 de angajatori, care administrează peste 25.000 de salariați, dar și la asociații CAR pensionari, instituții medicale, lichidatori judiciari, precum și la Casa Județeană de Pensii Dâmbovița.
De asemenea, inspectorii de muncă au organizat întâlniri cu reprezentanți ai Consiliului Județean al Persoanelor Vârstnice și au participat la ședințe ale Comisiei de Dialog Social, oferind clarificări despre drepturile și obligațiile angajatorilor privind documentele de vechime. Totodată, la sediul ITM Dâmbovița a fost amenajată o secțiune specială dedicată campaniei, unde sunt disponibile informații pentru cetățeni.
Conform legislației în vigoare, ITM poate elibera adeverințe de vechime doar pentru perioadele anterioare anului 2011, pentru firmele private din județ, ale căror arhive sunt înregistrate la instituție. Pentru perioadele ulterioare, documentele pot fi solicitate direct angajatorilor, aceștia având obligația de a le furniza. În cazul dispariției unei companii, adeverințele pot fi emise de entitatea care deține arhiva.