luni, 26 ianuarie, 2026

Campanie a preoților pentru donare de sânge

În Arhiepiscopia Târgoviștei, s-a desfășurat cea de-a doua parte a inițiativei sociale

Publicitate




Citeşte şi

*În cadrul campaniei „Donează sânge, salvează o viață!”, 246 de persoane au donat 111 litri de sânge

 

S-a încheiat, în Arhiepiscopia Târgoviștei, cea de-a doua parte a campaniei „Donează sânge, salvează o viață!”, în cadrul căreia 246 de persoane au donat 111 litri de sânge.

Derulată cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop şi Mitropolit Nifon,  în perioada 23 octombrie – 5 noiembrie 2025, această campanie a reunit clerici și credincioși din parohii ale protoieriilor Pucioasa, Găești și Titu, care au dorit să contribuie la ajutorarea aproapelui și să manifeste solidaritatea și filantropia creștină în comunitatea noastră locală.

Menționam că în prima parte a campaniei, desfășurată în luna iunie a acestui an, au fost colectați 96 de litri de sânge de la 219 de donatori, clerici și credincioși din parohii ale protoieriilor Târgoviște Nord și Târgoviște Sud, precum și studenți ai Facultății de Teologie Ortodoxă și Științele Educației a Universității ”Valahia” din Târgoviște, împreună cu elevi ai Seminarului Teologic Ortodox ”Sf. Ioan Gură de Aur” din Târgoviște.

 

Biroul de presă al Arhiepiscopiei Târgoviștei

Publicitate




LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele ştiri

Ovații la concertul „Romanța unește România”

O seară memorabilă pentru publicul meloman din Pitești a fost cea de joi, 22 ianuarie a.c., când romanța a...

Citeşte şi...