sâmbătă, 4 octombrie, 2025

Bază sportivă nouă inaugurată la Dărmănești

Ieri, cu sprijin județean și local

Publicitate




Citeşte şi

*Noua bază sportivă a fost realizată printr-un proiect finanțat în comun de Consiliul Județean Dâmbovița și Primăria comunei Dărmănești

 

Miercuri, în comuna Dărmănești, a fost inaugurată o nouă bază sportivă, realizată prin finanțare comună între Consiliul Județean Dâmbovița și Primăria comunei Dărmănești. La eveniment au participat reprezentanți ai administrației locale, județene și centrale.

Printre cei prezenți s-au numărat Președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan, candidatul coaliţiei de guvernare, Crin Antonescu, președintele PNL Dâmbovița, Virgil Guran, parlamentarii PSD Carmen Holban și Laurențiu Neculaescu, vicepreședintele CJD, Luciana Cristea, parlamentarul PNL Dâmbovița, Aurelian Cotinescu, ministrul secretar de stat în Ministerul Transporturilor, Ionuț Săvoiu, și secretarul de stat în Ministerul Educației, Sorin Ion.

Președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan, a vorbit despre importanța colaborării dintre autorități pentru realizarea acestui proiect: „Este o dovadă clară a unei bune colaborări între Consiliul Județean Dâmbovița și Primăria comunei Dărmănești. Astăzi inaugurăm o bază sportivă finanțată în proporție egală de Consiliul Județean Dâmbovița și de Primăria Dărmănești. Pentru această colaborare, aș vrea să-i mulțumesc domnului primar și echipei pe care o conduce, nu doar pentru acest proiect, ci și pentru alte investiții pe care le-am gândit împreună pentru dezvoltarea comunității locale. Nu în ultimul rând, vreau să le transmit un mesaj tuturor copiilor, profesorilor și părinților: să aibă grijă de această bază sportivă modernă, pe care ne-am dorit-o cu toții„.

Președintele PNL Dâmbovița, Virgil Guran, a atras atenția asupra progreselor realizate în infrastructura locală: „Aud foarte des, în ultima vreme, oameni suspicioși, nemulțumiți – și unii au dreptate să fie nemulțumiți – spunând că în România, în 35 de ani, nu s-a făcut nimic. Ne uităm însă aici, într-o comună, vedem sala de sport, Căminul Cultural, Primăria și multe alte investiții realizate și ne dăm seama că s-au făcut multe lucruri, chiar și într-o singură localitate. Este adevărat că s-au făcut și greșeli, dar tot noi trebuie să le reparăm„.

Primarul comunei Dărmănești, Valentin Mihalache, a punctat importanța momentului: „Este o bază sportivă realizată în parteneriat cu Consiliul Județean Dâmbovița și mă bucur că am reușit să aducem un plus comunității noastre, pentru toți elevii și tinerii din comună„.

Candidatul coaliției de guvernare la alegerile prezidențiale, Crin Antonescu, a evidențiat progresul pe care îngrijirea infrastructurii sportive l-a adus României: „Nu există bucurie mai mare decât să vezi aceste lucruri realizate, să știi că le lași în urma ta generațiilor care le vor folosi de acum înainte. Trebuie să mărturisesc că mă încearcă două gânduri. Îmi dau seama că România a evoluat mult față de ceea ce a fost. Suntem pe un drum bun„.

Publicitate




LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele ştiri

Festivalul Național de Interpretare și Creație a Romanței „Crizantema de Aur”, ediția a 58-a, 16 – 18 Octombrie 2025

Vă facem cunoscut că, în perioada 16-18 Octombrie 2025, se va desfăşura în municipiul Târgovişte, sub patronajul Comisiei Naţionale...

Citeşte şi...