joi, 16 octombrie, 2025

Bârdeș speră să salveze Pucioasa

Publicitate




Citeşte şi

FC Pucioasa a condus de două ori în derby-ul dâmbovițean de la Moreni, dar nu a reușit să pună mâna pe toate punctele puse în joc. Mai mult, echipa lui Sică Bârdeș a fost aproape să piardă, însă Niculăescu a lovit doar bara în ultimul minut de joc. Echipa dâmbovițeană are în continuare emoții în privința retrogradării, traversează cea mai difilă perioadă de la promovarea în Liga a 3-a, dar reprezentanții clubului sunt încrezători că obiectivul va fi îndeplinit.

„Am avut mai multe ocazii”

Antrenorul echipei din Pucioasa, Sică Bârdeș, a catalogat rezultatul drept unul echitabil. Acesta speră în evitarea retrogradării, dar este cu atenția pusă și în direcția Chindiei, pentru care își dorește menținerea în liga secundă. „Am avut mai multe ocazii, dar având în vedere ca au avut o ocazie imensă în ultimul minut, pot spune că rezultatul este echitabil. Îmi pare rău că suntem în această zonă a clasamentului, dar asta este viața. Jucăm până la capăt. Când arde cămașa pe tine, te gândești să acumulezi puncte. Suntem într-o situație neplăcută, dar sperăm să scăpăm. Am avut noroc la ultima fază, dar consider că rezultatul este echitabil. Emoții sunt până scăpăm din punct de vedere matematic. Atmosfera a fost frumoasă, păcat că suntem la coada clasamentului. Sper să scape și Chindia, pentru că este echipa sufletului meu”, a transmis Bârdeș.

 

Publicitate




LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele ştiri

Prima fabrică de ouă lichide din Dâmbovița a fost inaugurată

Miercuri a fost inaugurată prima Fabrică de Ouă Lichide din județul Dâmbovița, în prezența ministrului Agriculturii, Florin-Ionuț Barbu. Proiectul...

Citeşte şi...