Ultima ediția la Liga a 4-a s-a remarcat printr-un nivel ridicat de competitivitate și de echilibru, chiar și în clasamentul golgheterilor. Un echilibru rar întâlnit la nivelul elitei, Top 3, cu diferențe minime între principalii marcatori ai competiției. Sezonul...
Într-o perioadă de dezvoltare a fotbalului dâmbovițean, cu un număr record de cluburi și echipe înscrise în competiții, un nume cu greutate este foarte aproape să dispară din peisaj: Viitorul Voinești. În timp ce multe formații au încercat ani...
AJF Dâmbovița a deschis ierarhiile celor mai buni marcatori din fotbalul județean, pentru sezonul competițional recent încheiat (2025-2026), cu cea din Cupa României. Unde golgheter a fost Florin Lețu, cu 11 goluri marcate, 9 pentru Sportul Lucieni, iar 2...
Urban Titu a pornit deja la drum pentru noul sezon competițional, iar pregătirile au început încă de săptămâna trecută, odată cu reunirea lotului. În această perioadă, clubul traversează un proces important de formare a unei echipe competitive, capabilă să...
Asociația Județeană de Fotbal Dâmbovița a anunțat deschiderea procesului de recrutare pentru funcția de observator de joc, iar condițiile de înscriere au fost simplificate. Pot participa la concurs persoane cu vârsta între 30 și 60 de ani, care trebuie...
AJF Dâmbovița a deschis ierarhiile celor mai buni marcatori din fotbalul județean, pentru sezonul competițional recent încheiat (2025-2026), cu cea din Cupa României. Unde golgheter a fost Florin Lețu, cu 11 goluri marcate, 9 pentru Sportul Lucieni, iar 2...
Asociația Județeană de Fotbal Dâmbovița pregătește pentru Liga a 6-a un format competițional modern, conceput pentru a crește nivelul de competitivitate și pentru a oferi unui număr mai mare de echipe șansa de a lupta pentru promovare. Se anunță...
Un număr de 28 de echipe (FC Potlogi, CS Viitorul Aninoasa, ACS Roberto Ziduri, FC Ravens Corbii Mari, AFC Brezoaele, FC Flacăra Șuța Seacă, Vânătorul Rățoaia, Unirea Băleni, Viitorul IL Caragiale, AFC Raciu, Viitorul Adânca, Voința Buciumeni, Victoria Comișani,...
Tenismenul Matei Bucura a obținut un rezultat notabil la Cupa Elite, competiție desfășurată la București, pe o căldură sufocantă. Sportivul de la CS Târgoviște a încheiat turneul pe locul 2 la categoria U18, după un parcurs excelent până în...
În perioada 2–5 iulie, sportivii secției de radioorientare a CSM Târgoviște au făcut parte din lotul național al României, care a participat la cea de-a VIII-a ediție a Campionatului Mondial de Tineret, desfășurată la Veszprém, Ungaria. Sportivii care au...