Comisia de Omologare a bifat primul traseu al verii și a început cu cel mai sensibil dintre toate, cel care acoperă zona de sud-vest a județului. Comisia a descoperit mai multă implicare din partea autorităților locale, care fac eforturi...
Chindia Târgoviște este singura echipă dâmbovițeană care își continuă parcursul în Cupa României, după victoria dramatică obținută cu Flacăra Moreni (2-1), în prelungirile partidei. Vă prezentăm rezultatele înregistrate în Turul 3 al competiției, dar și marcatorii jocurilor
SC Popeşti Leordeni...
Astăzi va avea loc ședința cu reprezentanții cluburilor de copii și juniori, un moment important pentru buna organizare a noului sezon competițional la nivel județean. Întâlnirea va fi găzduită de Corpul K al Universității Valahia din Târgoviște, începând cu...
Chindia Târgoviște a renunțat la serviciile lui Andrei Pandele, un mijlocaș de 23 de ani care nu a confirmat lângă Turn. Chiar dacă a evoluat în 14 meciuri oficiale pentru Chindia, Pandele nu și-a adus o contribuție deosebită, numărându-se...
Echipa de handbal masculin a Clubului Sportiv Universitar Târgoviște a început pregătirile pentru sezonul competițional 2026–2027 al Diviziei A. „După o perioadă de vacanță și reconectare, băieții au revenit pe teren cu energie, determinare și dorința de a construi...
Sună ireal, dar este cât se poate de real. Stadionul din Dobra, modernizat cu fonduri europene şi dotat cu vestiare noi, toalete şi duşuri, sistem de irigare, utilaj pentru întreţinerea gazonului, garduri, porţi sau bănci de rezerve...va intra în...
Fotbalul s-a dezvoltat mult în ultimii ani la nivel dâmbovițean, însă mai sunt și comune fără această activitate, 25 la număr: Bilciurești, Brănești, Butimanu, Cândești, Conțești, Crângurile, Glodeni, Gura Foii, Hulubești, Ludești, Moțăieni, Niculești, Poiana, Produlești, Pucheni, Răscăeți, Râu...
Noua ediţie la Liga a 4-a va debuta pe 29 august şi nu va avea etape intermediare în turul de campionat, care se va încheia pe 28 noiembrie. Jocurile se vor desfăşura sâmbătă, de la ora 9.00 (juniori U19)...
Interes ridicat pentru noul sezon al Ligii a 6-a. 38 de echipe au aplicat până acum pentru participarea în sezonul 2026-2027, iar astăzi este ultima zi dedicată înscrierilor. Interesant este că 15 din cele 16 cluburi retrogradate la finalul...
Au fost stabilite meciurile din Turul 3 al Cupei României, programate pentru miercuri, 12 august, ora 17.30. Echipele dâmbovițene, Flacăra Moreni și Chindia Târgoviște, se vor întâlni între ele, pe terenul formației din Liga a 3-a. Programul meciurilor: Progresul...