Perioada de pregătire pentru echipele dâmbovițene care activează la nivelul Ligii a 3-a și în competițiile județene se apropie de final. Formațiile din județul nostru folosesc această perioadă pentru a-și definitiva loturile, dar și pentru a disputa jocuri de pregătire, astfel încât startul sezonului să le găsească cât mai pregătite. Liga a 4-a începe pe 23 august, Liga a 5-a pe 24 august, Liga a 6-a pe 31 august, în timp ce Liga a 3-a va debuta pe 30 august.
Victorii la limită
Două dintre echipele dâmbovițene care vor juca la nivelul Ligii a 3-a, Voința Crevedia și Flacăra Moreni, s-au întâlnit sâmbătă într-un meci de pregătire. Voința a reușit să se impună cu 1-0, singurul gol al partidei fiind marcat la ultima fază a meciului. FC Pucioasa a reușit să câștige partida cu Sportul Vlădeni, 3-2, după ce a fost condusă la pauză cu 2-0. Urban Titu a jucat în deplasare cu CSO Blejoi și a reușit să se impună cu 3-2. Flacăra Moreni va juca la finalul acestei săptămâni cu Viitorul Voinești, Urban Titu va întâlni SC Popești Leordeni, iar FC Pucioasa se va înfrunta cu Unirea Bascov și Voința Crevedia în această săptămână.