sâmbătă, 4 octombrie, 2025

Almanahul bisericesc 2025 al Arhiepiscopiei Târgoviștei

Publicitate




Citeşte şi

Mărturie a efervescenței spirituale eparhiale, Almanahul bisericesc 2025. Teologie, cultură, istorie, misiune creștină, apărut la Editura Arhiepiscopiei Târgoviștei, cuprinde între cele 390 de pagini, într-un format grafic de excepție, articole și studii ale profesorilor de la Facultatea de Teologie și Științele Educației a Universității „Valahia” din Târgoviște, din cadrul Seminarului Teologic „Sf. Ioan Gură de Aur” din Târgoviște, precum și ale unor distinși reprezentanți ai mediului nostru academic, ori ale mirenilor ce contribuie în mod semnificativ la sprijinirea misiunii ecleziale în contemporaneitate. Temele abordate sunt variate și de actualitate, constituind posibile răspunsuri la frământările omului contemporan, roade ale reflecției și ale cercetării științifice care sunt puse în slujba misiunii pastorale a Bisericii noastre.

Într-un capitol special sunt celebrați cei 25 de ani de slujire pe tronul vlădicesc muntean ai Înaltpreasfințitului Părinte Nifon, fiind evocate cele mai importante momente ale slujirii sale pastorale.

Biroul de presă al Arhiepiscopiei Târgoviștei

Publicitate




LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele ştiri

Festivalul Național de Interpretare și Creație a Romanței „Crizantema de Aur”, ediția a 58-a, 16 – 18 Octombrie 2025

Vă facem cunoscut că, în perioada 16-18 Octombrie 2025, se va desfăşura în municipiul Târgovişte, sub patronajul Comisiei Naţionale...

Citeşte şi...