miercuri, 15 octombrie, 2025

Accident între două mașini, urmat de incendiu

Ieri, la Titu, impact soldat cu pagube materiale

Publicitate




Citeşte şi

*Un accident rutier a avut loc, ieri, în Titu, unde două mașini s-au ciocnit, provocând avarii serioase și generând un incendiu de vegetație uscată

 

Pompierii dâmbovițeni au intervenit ieri, în jurul orei 12:20, la un accident rutier petrecut în Titu. Două autoturisme au fost implicate într-o coliziune, soldată cu pagube materiale și un incendiu.

La fața locului au fost mobilizate forțe de la Detașamentul de Pompieri Titu, care au trimis o autospecială de stingere, una de descarcerare și un echipaj SMURD. De asemenea, a intervenit și un echipaj al Serviciului Județean de Ambulanță Dâmbovița.

Cele patru persoane implicate în accident au fost evaluate de către medici la fața locului, însă au refuzat transportul la spital, semne că rănile suferite nu au fost grave. În urma impactului, un stâlp de electricitate a fost avariat, ceea ce a provocat un scurtcircuit și un incendiu la vegetația uscată din apropiere, pe o suprafață de circa 5 metri pătrați.

Pompierii au acționat rapid pentru a stinge incendiul și pentru a preveni extinderea acestuia, iar cercetările vor continua pentru a stabili cauzele exacte ale accidentului.

 

Publicitate




LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele ştiri

Chindia s-a impus clar cu Metaloglobus

În pauza competițională provocată de meciurile echipelor naționale, Chindia Târgoviște a disputat un joc de pregătire. Formația pregătită de...

Citeşte şi...