Chindia Târgoviște s-a impus cu 1-0 în partida cu CSC Dumbrăvița, din prima manșă a barajului pentru evitarea retrogradării din Liga a 2-a. Acest rezultat o face pe formația târgovișteană favorită certă înaintea returului de pe „Eugen Popescu”. Este un rezultat bun, cu siguranță în cadrul clubului târgoviștean va fi sărbătoare, dar din punctul meu de vedere, meciul de la Dumbrăvița ne-a arătat încă o dată cât de jos a ajuns Chindia. După o prima repriză fără emoții, în care a și deschis scorul în urma unui penalty contestat dur de echipa din Dumbrăvița, Chindia a căzut în repriza secundă, fiind dominată total. A fost asediu la poarta echipei târgoviștene, care a arătat extrem de rău în actul secund al meciului de la Dumbrăvița. S-a scris încă o pagină rușinoasă în istoria acestui club, chiar dacă Chindia a reușit să se impună. Nu trebuie să trecem peste maniera de arbitraj, s-a fluierat într-o singură direcție, și chiar dacă este vorba despre o echipă dâmbovițeană, trebuie să fiu sincer și să recunosc că am asistat la un arbitraj șmecheresc. Dacă Chindia poate să o bată pe Dumbrăvița doar așa, această echipă are o problemă gravă. Da, Chindia a demonstrat sâmbătă că este un club, nu o echipă, cu mai multă putere decât Dumbrăvița, însă fotbalul te pedepsește atunci când te aștepți mai puțin. Chindia a arătat rău tot sezonul, iar partida de la Dumbrăvița nu a făcut excepție. Echipa târgovișteană s-a impus, este favorită înaintea returului, însă soarta barajului nu este decisă. Rămân cu un gust amar după acest meci, fiindcă am asistat la o victorie urâtă. Reprezentanții clubului nu trebuie să sărbătorească prea mult acest succes, ci să conștientizeze că ei sunt principalii vinovați, pentru situația în care a ajuns această echipă. Chindia merită mult mai mult decât un succes chinuit cu Dumbrăvița. Suporterii merită mai mult respect, merită să vadă o echipă demnă, care joacă fotbal, dar și un club care se ridică la nivelul lor și nu îi blochează pe rețelele de socializare, atunci când vor să-și expună părerile. Chindia a ajuns jos, mult prea jos. Și cred că dacă nu se va face curățenie generală în cadrul clubului, va fi și mai rău.