*La această ediție participă 158 de persoane din întreaga țară, fiind eligibili elevii din toate formele de învățământ
În perioada 15–18 mai 2025, municipiul Târgoviște este gazda etapei naționale a Concursului Național de Chimie „Petru Poni”, competiție destinată elevilor din învățământul tehnologic și vocațional.
La această ediție participă 158 de persoane din întreaga țară: 103 elevi calificați, 32 de profesori însoțitori, 23 de membri ai Comisiei Centrale, alături de peste 60 de voluntari – profesori, inspectori, directori și elevi.
Competiția are ca scop promovarea interesului pentru chimie în rândul elevilor claselor IX–XII din filiera tehnologică (profiluri tehnic, servicii, resurse naturale și protecția mediului) și filiera vocațională (profiluri teologic, artistic, sportiv și pedagogic). Sunt eligibili elevii din toate formele de învățământ – zi, seral, cu frecvență redusă – din sistemul public sau privat. Participarea este individuală.
Etapa națională presupune două probe, ambele cu o durată de câte trei ore: proba teoretică, programată vineri, 16 mai, și proba practică (scrisă), care se va desfășura sâmbătă, 17 mai. Ambele vor avea loc la Universitatea „Valahia” din Târgoviște.
Festivitatea de premiere va avea loc duminică, 18 mai 2025, în Amfiteatrul Universității „Valahia”, începând cu ora 10:00.
Evenimentul este organizat cu sprijinul Consiliului Județean Dâmbovița, Primăriei Municipiului Târgoviște, Universității „Valahia” din Târgoviște și al mai multor parteneri și sponsori.