marți, 21 aprilie, 2026

Competiție pentru viață și responsabilitate

Publicitate



Citeşte şi

*Elevii dâmbovițeni s-au întrecut la etapa județeană a concursului „Cu viața mea apăr viața”

Ieri, în sala de sport a Liceului Tehnologic „Spiru Haret” din Târgoviște, s-a desfășurat etapa județeană a concursului „Cu viața mea apăr viața”, dedicată elevilor din ciclul gimnazial și liceal. Evenimentul a fost organizat în parteneriat de Inspectoratul Școlar Județean Dâmbovița și Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Basarab I” al județului Dâmbovița.

Timp de câteva ore, cinci echipaje – trei de liceu și două de gimnaziu – au trecut prin probe ce le-au pus la încercare atât cunoștințele teoretice, cât și pregătirea practică, într-un demers ce promovează educația pentru situații de urgență și importanța reacției rapide în fața pericolului. Competiția a inclus o probă teoretică, transportul asistat al unui accidentat pe targă pe o distanță de 50 de metri și deplasarea cu masca pe figură printr-un raion de obstacole contaminat.

La categoria liceu, pe primul loc s-a clasat echipajul de la Liceul Teoretic „Mihai Viteazul” Vișina, urmat de Colegiul Național „Nicolae Titulescu” Pucioasa și Liceul Tehnologic „Constantin Brâncoveanu” Târgoviște. La gimnaziu, podiumul a fost ocupat de Școala Gimnazială „Dora Dalles” Bucșani, urmată de Școala Gimnazială „Mihai Viteazul” Pucioasa.

Toți participanții au demonstrat spirit de echipă, seriozitate și fair-play, dovedind că lecțiile de viață învățate din timp pot face diferența în momentele critice. Felicitări tuturor echipelor pentru implicare și performanță!

Publicitate



LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele ştiri

Ovidiu Burcă pune presiune

Chiar dacă a pierdut (0-1) duelul cu Sepsi Sf. Gheorghe, cea mai în formă echipă din Liga a 2-a,...

Citeşte şi...