*Primarul municipiului Târgoviște, Daniel Cristian Stan, a transmis că demersul face parte dintr-un plan de modernizare a infrastructurii educaționale din întregul oraș
Joi dimineață, conducerea Primăriei Târgoviște a efectuat o vizită la Școala Gimnazială „Radu cel Mare”, unde a demarat oficial cea de-a treia etapă a procesului de reabilitare și modernizare a unității de învățământ. Lucrările vizează construirea unei baze sportive, amenajarea unei zone verzi, crearea unor locuri de parcare și realizarea unei a doua intrări pentru a reduce aglomerația la poarta principală. Valoarea totală a investiției se ridică la aproximativ 3 milioane de lei, fonduri atrase prin intermediul unui proiect guvernamental.
Primarul municipiului Târgoviște, Daniel Cristian Stan, a transmis că acest demers face parte dintr-un plan mai amplu de modernizare a infrastructurii educaționale din oraș: „Suntem la Școala Radu cel Mare din Târgoviște, aici unde tocmai a început etapa a treia a procesului de reabilitare și modernizare. Am avut proiectul de renovare energetică prin PNRR, de asemenea proiectul de dotare, iar acum realizăm o bază sportivă și o zonă de spațiu verde. Faptul că am realizat investițiile pe etape ne-a permis să atragem finanțările necesare. Cea mai mare parte a lucrărilor se va derula în perioada vacanței de vară”.
Directorul școlii, Alfredina Niță, a apreciat impactul proiectului asupra condițiilor de studiu și dezvoltare ale elevilor: „Acest proiect este esențial pentru dezvoltarea elevilor noștri. Vom avea un spațiu modern, sigur, în care ei își pot desfășura cursurile de educație fizică, dar și alte competiții sportive. Nu este doar un pas înainte pentru infrastructură, ci reflectă și implicarea activă a autorităților locale în educație și în sănătatea copiilor”.
Inspectorul școlar Ovidiu Nițescu, fost director al unității de învățământ, a oferit detalii despre transformările deja realizate în interiorul școlii: „Școala Radu cel Mare a fost prima școală reabilitată prin PNRR și a fost transformată radical. În acest moment, sunt asigurate condiții optime pentru procesul instructiv-educativ: mobilier nou, table inteligente, instalație de aer condiționat și sistem de reîmprospătare a aerului. Prin proiectul PNRAS, am îmbunătățit dotările și dacă finalizăm și lucrările exterioare, școala va oferi toate condițiile necesare pentru dezvoltarea profesională a elevilor”.
Primarul a mai adăugat că, până la sfârșitul anului, vor fi finalizate și alte proiecte similare în municipiu: Școala „Tudor Vladimirescu”, Școala „Grigore Alexandrescu” (Școala Nr. 9), Grădinița Nr. 14 și Grădinița Nr. 3.