*În cadrul ședinței, una dintre temele principale a fost implicarea fostului președinte al Consiliului Județean Dâmbovița și fost parlamentar, Gheorghe Ana, în sprijinul comunităților locale
Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială (AJPIS) Dâmbovița a prezentat, în cadrul ședinței Comitetului Consultativ de Dialog Civic pentru Problemele Persoanelor Vârstnice și a Consiliului Județean al Pensionarilor și Persoanelor Vârstnice Dâmbovița, un raport privind activitatea desfășurată în anul 2024. Inspectorul de specialitate Laurenția Mănăilă a detaliat măsurile de control implementate în centrele de ocrotire socială pentru vârstnici, atât cele administrate de stat, cât și cele din sectorul privat.
Conform raportului, inspectorii AJPIS au desfășurat verificări în cele 14 centre existente în județ, trei gestionate de autoritățile publice și 11 în regim privat. Principalele aspecte evaluate au fost condițiile de cazare, alimentație și dotarea unităților conform standardelor legale. Deși nu au fost înregistrate abuzuri sau acte de violență asupra beneficiarilor, au fost constatate deficiențe în unele centre, ceea ce a condus la aplicarea de sancțiuni, inclusiv amenzi și suspendarea temporară a activității în anumite cazuri.
Pe lângă analiza AJPIS, în cadrul ședinței Comitetului Consultativ de Dialog Civic pentru Problemele Persoanelor Vârstnice și al Consiliului Județean al Pensionarilor și Persoanelor Vârstnice Dâmbovița, una dintre temele principale a fost implicarea fostului președinte al Consiliului Județean Dâmbovița și fost parlamentar, Gheorghe Ana, în sprijinul comunităților locale. Acesta, actualmente director al Grupului de Acțiune Locală (GAL) „Valea Ialomiței”, a vorbit despre importanța atragerii de fonduri europene pentru proiecte destinate vârstnicilor și altor categorii vulnerabile. GAL „Valea Ialomiței” se află la cel de-al treilea program de finanțare europeană, vizând dezvoltarea unor centre sociale pentru bătrâni și copii aflați în situații dificile.
Gheorghe Ana a evidențiat provocările cu care se confruntă instituțiile de protecție socială publice, menționând subfinanțarea acestora și legislația insuficient adaptată realităților actuale. Acesta a propus ca reprezentanții Consiliului Județean al Persoanelor Vârstnice să colaboreze cu parlamentarii dâmbovițeni pentru a iniția modificări legislative care să sprijine mai eficient nevoile sociale ale vârstnicilor. Prefectul Marian Tănase a susținut această idee, propunând ca la următoarea ședință să fie invitați parlamentarii județului pentru a analiza problemele ridicate și a identifica soluții legislative.
De asemenea, în cadrul ședinței, sindicalistul Ion Oproiu a sugerat ca Gheorghe Ana să fie numit președinte de onoare al Consiliului Județean al Persoanelor Vârstnice, având în vedere experiența sa administrativă și implicarea sa activă în sprijinul comunităților locale. Gheorghe Ana a declarat că va continua să sprijine inițiativele menite să îmbunătățească viața vârstnicilor și a persoanelor aflate în dificultate, contribuind cu expertiza sa în dezvoltarea de proiecte și atragerea de finanțări.