Duminica a treia din perioada Postului cel Mare este denumită și Duminica Sfintei Cruci. Această duminică este rânduită de Sfinții Părinți ai Bisericii la jumătatea Postului cel Mare pentru întărirea duhovnicească în urcușul spiritual spre Marele Praznic al Învierii Domnului nostru Iisus Hristos. Atât din cuvintele Evangheliei, cât și din cinstirea în mod cu totul deosebit a Sfintei Cruci, înțelegem înțelesurile duhovnicești ale tainei Sfintei Cruci pentru mântuirea fiecăruia dintre noi.
Cuvintele Mântuitorului: ,,Oricine voiește să vină după Mine să se lepede de sine, să-și ia crucea și să-mi urmeze Mie” (Marcu 8,34) sunt o invitație pentru cei care își doresc, iar nu un lucru care este impus tuturor. Doar cei care voiesc cu adevărat să-I urmeze sunt atenționați că nu pot face acest lucru fără să își asume crucea. Aceste cuvinte fac parte dintr-o convorbire pe care Mântuitorul a avut-o cu ucenicii Săi când a prevestit pentru prima dată Sfintele Sale Pătimiri.
Luarea crucii, asumarea tuturor încercărilor, este un lucru la îndemână pentru fiecare, deși adeseori ne plângem lui Dumnezeu de încercările și de necazurile prin care trecem. Fiecare om are de dus crucea sa, nici prea grea, nici prea ușoară, lăsată de la Dumnezeu așa încât fiecare să o poată duce până la capăt.
Principala învățătură din Evanghelia acestei Duminici este cea despre lepădarea de sine. Aceasta înseamnă schimbarea omului cel vechi, care asemenea protopărinților noștri, s-a depărtat de Dumnezeu și s-a înjugat cu păcatul și cu moartea. Este foarte greu să părăsim această stare, chiar dacă pornim cu un anumit elan în aceste zile, elan prin care ne rugăm mai mult, mâncăm mai puțin, dar de cele mai multe ori, acest elan își pierde din intensitate odată cu trecerea zilelor.
O altă învățătură pe care Mântuitorul ne-o recomandă este aceea de a ne lua crucea. Înțelesul crucii este unul foarte profund, această cruce putând fi o suferință grea, pierderea unei persoane extrem de dragi sau o neputință pe care va trebui să o purtăm până la sfârșitul zilelor noastre. Important este să ne purtăm crucea până la capăt, fără să cârtim, fără să spunem vreun cuvânt împotriva cuiva, fără să ne revoltăm, ci doar așteptând mângâiere de la Dumnezeu, Doctorul sufletelor și al trupurilor noastre.
Cinstim în mod deosebit Sfânta Cruce deoarece ea este slava Bisericii, de aceea sunt dedicate mai multe zile de prăznuire a acesteia. În afară de această duminică specială de prăznuire a Sfintei Cruci, mai prăznuim Sfânta Cruce pe data de 1 August și 14 Septembrie, dar și pe data de 7 mai, când este amintită minunea arătării pe cer a semnului Sfintei Cruci.
Trebuie să ne amintim că atunci când Mântuitorul a fost dus spre locul Răstignirii, pe drum a fost doborât de greutatea crucii și a căzut sub ea. În acel moment, soldații care îl însoțeau i-au cerut unui om din mulțime, anume Simon din Cirene, să-I ducă Crucea. Uneori, și noi cădem sub greutatea crucii noastre, dar de fiecare dată când cădem, să ne ridicăm și să îl rugăm pe Mântuitorul Hristos să ne scoată în cale pe acel Simon din Cirene care să ne fie alături. Atunci când cădem, dar simțim că împreună cu noi este Dumnezeu, crucea va fi mai puțin grea.
Să ne ajute Dumnezeu să simțim duhovnicește că în Crucea Postului se află ascunsă bucuria Învierii și că această vreme de postire se îndulcește cu lucrarea și dulceața Sfintei Cruci spre slava Preasfintei Treimi. Amin!
Pr. Sărăroiu Nicolae, Parohia Urziceanca