sâmbătă, 4 octombrie, 2025

SAJ Dâmbovița așteaptă noi autosanitare în 2025

Publicitate




Citeşte şi

Serviciul de Ambulanță Județean (SAJ) ar putea primi anul acesta noi autosanitare, ca parte a unui proiect național de reînnoire a parcului auto. Managerul SAJ, Mihail Gheorghe, a anunțat că în cadrul acestui proiect vor fi distribuite 340 de ambulanțe de tip B la nivel național, iar o parte dintre acestea vor ajunge și în județ.

A fost aprobată licitația proiectului, în aproximativ o lună se va începe construirea lor. Acum se dotează prototipul. Cred că vom primi undeva după luna august din acest an, poate chiar spre sfârșitul anului curent”, a declarat Mihail Gheorghe.

Deși numărul de ambulanțe alocate județului nu este încă stabilit, managerul SAJ subliniază că orice suplimentare a parcului auto este binevenită, având în vedere vechimea actualelor autosanitare. „Cele mai noi autoturisme pe care le avem sunt de șase ani. Da, încă le numim mașini noi. Avem mașini care funcționează din 2007. O mașină face undeva la 6-7000 de kilometri pe lună. Nu mai vorbim că nicio mașină nu este condusă doar de un singur șofer. Sunt doi-trei șoferi la o mașină”.

În prezent, ambulanțele existente sunt utilizate intens, ceea ce face ca necesitatea înlocuirii lor să fie o prioritate pentru Serviciul de Ambulanță Județean.

 

Publicitate




LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele ştiri

Festivalul Național de Interpretare și Creație a Romanței „Crizantema de Aur”, ediția a 58-a, 16 – 18 Octombrie 2025

Vă facem cunoscut că, în perioada 16-18 Octombrie 2025, se va desfăşura în municipiul Târgovişte, sub patronajul Comisiei Naţionale...

Citeşte şi...