*Potrivit primarului Dorinel Soare, lucrările pentru rețeaua de canalizare sunt aproape finalizate, în proporție de peste 90%, prin Programul „Anghel Saligny”, urmând să fie completate în scurt timp
Comuna Niculești continuă dezvoltarea infrastructurii prin mai multe proiecte derulate în cadrul programelor naționale de investiții. Potrivit primarului Dorinel Soare, lucrările pentru rețeaua de canalizare sunt aproape finalizate, în proporție de peste 90%, prin Programul „Anghel Saligny”, urmând să fie completate în scurt timp.
Tot prin același program guvernamental este în derulare modernizarea drumului comunal DC 159, aflat în execuție. În plus, administrația locală a finalizat recent un pod peste un pârâu, cu o valoare de aproximativ 2,3 milioane de lei. Lucrările au fost recepționate în acest an.
Un alt obiectiv important pentru comună îl reprezintă extinderea rețelei de apă în localitățile Niculești și Ciocănari. Proiectul este derulat prin Programul Operațional Infrastructură Mare (POIM) și este gestionat de Compania de Apă.
„Cetățenii au început să se racordeze la utilități, iar interesul crește, mai ales că există și un proiect de racordare gratuită pentru persoanele cu venituri modeste, gestionat de Compania de Apă. Așteptăm să vedem când va fi lansat efectiv”, a declarat primarul Dorinel Soare.