*Una dintre cele mai importante inițiative vizează infrastructura rutieră, prin realizarea unor șanțuri betonate, accese la proprietăți și un drum de legătură între DJ711A și DJ401A
Primarul comunei Potlogi, Viorel Drăghici, a anunțat o serie de investiții pentru dezvoltarea localității, realizate în parteneriat cu Consiliul Județean Dâmbovița (CJD).
Una dintre cele mai importante inițiative vizează infrastructura rutieră, prin realizarea unor șanțuri betonate, accese la proprietăți și un drum de legătură între DJ711A și DJ401A. Totodată, administrația locală, împreună cu CJD, va finanța achiziția unui microbuz școlar electric pentru transportul elevilor.
„Avem o asociere cu Consiliul Județean Dâmbovița pentru șanțuri betonate, accese la proprietăți și un drum de legătură între DJ711A și DJ401A. De asemenea, sunt finanțate achiziționarea unui microbuz școlar electric și dotarea școlilor din Potlogi și Românești”, a declarat edilul șef.
În domeniul educației, Școala Gimnazială Potlogi și unitatea de învățământ din satul Românești vor beneficia de dotări în valoare de aproximativ 1,8 milioane de lei. În plus, 325 de gospodării din Potlogi vor primi racorduri gratuite la rețeaua de apă și canalizare existentă, în limita a 2.000 de euro pe gospodărie, prin Programul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).
Pe lângă aceste proiecte, la finalul anului trecut, administrația locală a depus spre finanțare două investiții majore: o nouă școală la Potlogi, estimată la peste 24 de milioane de lei, și o grădiniță cu program prelungit, cu o valoare de 9,6 milioane de lei.
„Aceste proiecte vizează modernizarea infrastructurii și îmbunătățirea condițiilor din unitățile de învățământ din comună”, a mai transmis primarul Viorel Drăghici.