sâmbătă, 4 octombrie, 2025

Politica de apărare europeană, la ceas de cumpănă

Publicitate




Citeşte şi

Se va merge pe o apărare în cadrul NATO, ca până acum, și suntem prizonierii sistemului american? Sau dezvoltăm capacitate separată, inclusiv trupe, nu doar politici comune ? Greu de crezut că, pe termen scurt și mediu, acest proces este realizabil, mai ales dacă ne referim la bugetul necesar și la capacitățile producției industriale de apărare la nivel european.

Din punct de vedere economic, este indiscutabil faptul că apartenența statelor membre la o structură supranațională de tipul spațiului comunitar a permis fructificarea avantajelor date de dimensiunea pieței, cu câștiguri importante pentru fiecare dintre acestea. Cedarea de putere de decizie din plan național în plan supranațional a permis aplicarea unor politici comune, dar și coordonarea unora dintre politicile naționale în plan comunitar. Zona Euro și nevoia unei politici monetare comune în cadrul acesteia, însoțită de instituții comune grupate în cadrul Eurosistemului, demonstrează că un spațiu integrat economic și monetar poate să depășească momentele de criză fără a afecta bunăstarea cetățenilor.

Se pune, însă, problema în ce măsură puterea de decizie comună trebuie extinsă, dincolo de spațiul monetar sau cel al politicilor comune deja existente? În prezent, competențele economice se află, în cvasitotalitatea lor, sub controlul național. Politicile fiscale, de ocupare a forței de muncă, cele industriale, de mediu sau privind transporturile, energia și mediul sunt gestionate de către guvernele naționale, răspunzând, în mod specific, fragmentat, provocărilor generate de o potențială criză de natură economică. Această înseamnă că așa-numitul efect de difuziune, adică de impact al unor măsuri luate unilateral de către un stat asupra celorlalte state membre nu poate fi controlat în mod unitar, rezultatele putând fi asemănătoare cu cele generate de criza din 2008, sau a celor post-pandemie.

 

Publicitate




LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele ştiri

Festivalul Național de Interpretare și Creație a Romanței „Crizantema de Aur”, ediția a 58-a, 16 – 18 Octombrie 2025

Vă facem cunoscut că, în perioada 16-18 Octombrie 2025, se va desfăşura în municipiul Târgovişte, sub patronajul Comisiei Naţionale...

Citeşte şi...