Unul dintre cele mai ambițioase proiecte din istoria recentă a municipiului Târgoviște este aproape de demarare. Primarul Daniel Cristian Stan a anunțat depunerea cererii de finanțare pentru implementarea proiectului „Valorificarea și Amenajarea Peisagistică a Șanțului și a Valului Cetății” – etapa 1. Aceasta se concentrează pe tronsonul dintre Bulevardul Eroilor și strada Berzei, într-o inițiativă ce va transforma zona într-un pol urban modern, funcțional și atrăgător pentru locuitori și turiști.
Proiectul propune o serie de intervenții menite să redefinească zona fortificației istorice: Construirea unei piste de biciclete și a unui traseu pietonal pe toată lungimea fortificației; Amenajarea de poduri și podețe pentru a asigura continuitatea traseelor; Modernizarea rețelelor de utilități, prin îngroparea sau devierea acestora pentru a elimina disfuncțiile existente; Instalarea unui sistem de iluminat public corelat cu punctele de interes istoric; Crearea unei rețele de apă potabilă cu cișmele publice; Dotarea traseului cu mobilier urban, inclusiv bănci și coșuri de gunoi; Montarea de indicatoare și panouri informative pentru a pune în valoare importanța istorică a zonei; Amenajări peisagistice integrate cu traseul.
Primarul Daniel Cristian Stan subliniază că proiectul va genera beneficii majore pentru comunitate, mediul înconjurător și turism:
Social: Zona va deveni mai confortabilă și estetică, promovând educația cultural-istorică a locuitorilor.
Ecologic: Crearea unei axe verzi continue va contribui la reducerea poluării și la crearea unui mediu mai prietenos.
Turistic: Reabilitarea fortificației va spori atractivitatea orașului, oferind o experiență unicat în sud-estul Europei.
Bugetul proiectului se ridică la 39.158.340,13 lei, iar finanțarea va fi asigurată din fonduri europene. „Această inițiativă reprezintă un pas important pentru dezvoltarea orașului și pentru punerea în valoare a patrimoniului istoric al Târgoviștei”, a declarat primarul Daniel Cristian Stan. Proiectul marchează o nouă etapă în transformarea Târgoviștei într-un oraș modern, dar fidel istoriei sale.