* „Mihăiță Toma a avut prima legitimare la noi, la Kinder Târgoviște. E un sentiment unic din punct de vedere profesional, ca un jucător inițiat în fotbal de mine să debuteze în cupele europene”, s-a exprimat primul său antrenor, Cosmin Toboșaru
Puțini cunosc că Vlad Toma, noua senzație de la FCSB, este dâmbovițean, din Picior de Munte, un sat din comuna Dragodana. La numai 17 ani a devenit titularul echipei campioanei, debutând și în grupele Europa Leaguer. „M-a sunat zilele trecute, era acasă. M-a întrebat dacă avem antrenament la juniori, pentru că vrea să vină și el, să-i vadă pe copii. Vine și la meciurile echipei de seniori, e foarte apropiat de noi. E matur și modest”, îi face un portret rapid Ionuț Preda, antrenorul din Picior de Munte. Un sat cu multe echipe de juniori în competițiile județene: Interligă (U7, U8, U9, U10), U11, U13 și U19). Plus alte două la Liga a 5-a, seniori și Juniori U19, coordonate de Preda. „Când am început să mă ocup de juniorii din Picior de Munte, Vlăduț juca la Kinder Târgoviște. Un copil serios. Părinții lui au o fermă, sunt oameni muncitori, care l-au crescut frumos”. Toma vine foarte des acasă, de obicei cu trenul, până la Găești sau Târgoviște.
S-a făcut remarcat la Kinder Târgoviște
„Mihăiță Toma a avut prima legitimare la noi, la Kinder Târgoviște. În 2015 a jucat la Turneul Final al Memorialului Gheorghe Ene, iar în 2016 a câștigat turneul la Academia Hagi. Acolo l-a remarcat Adi Dulcea și i-a propus să meargă la Școala de Fotbal Dănuț Coman, la Pitești. Am spus da din prima, pentru că era un pas în față pentru copil. A stat vreo doi ani și acolo, după care l-a luat FCSB. E un sentiment unic din punct de vedere profesional, ca un jucător inițiat în fotbal de mine să debuteze în cupele europene”, preia firul discuției Cosmin Toboșaru, primul antrenor al lui Toma, ultimul copil precoce din curtea lui Gigi Becali. Unde are colegi alți dâmbovițeni, precum Florin Tănase, Octavian Popescu, Daniel Popa sau Andrei Vlad.