vineri, 3 octombrie, 2025

Polițiștii din Dâmbovița, pe urmele șoferilor-pericol

Acțiunea „ROADPOL” contra conducerii sub influența alcoolului sau a drogurilor

Publicitate




Citeşte şi

În perioada 16 – 22 decembrie 2024, polițiștii rutieri din județul Dâmbovița, alături de colegii lor din întreaga țară, participă la acțiunea europeană „Alcohol & Drugs”, desfășurată sub coordonarea Organizației Polițiilor Rutiere din Europa (ROADPOL). Scopul acestei campanii este combaterea conducerii vehiculelor sub influența alcoolului sau a substanțelor psihoactive, pentru reducerea numărului de accidente rutiere și a consecințelor acestora.

Polițiștii rutieri, împreună cu structurile de ordine publică, vor efectua controale intensive în trafic pentru a depista și sancționa șoferii care încalcă legea. Consumul de alcool la volan este pedepsit indiferent de valoarea indicată de aparatul etilotest, dacă aceasta nu este negativă. Valorile între 0,01 mg/l și 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat constituie contravenție, sancționată cu amendă și suspendarea permisului de conducere pentru 90 de zile, iar în cazul unui eveniment rutier, suspendarea poate ajunge la 120 de zile.

Dacă valoarea indicată de aparatul etilotest depășește 0,40 mg/l, se recoltează probe biologice pentru stabilirea alcoolemiei. Conform Codului Penal, conducerea sub influența alcoolului, cu o alcoolemie de peste 0,80 mg/l alcool pur în sânge, este considerată infracțiune și se pedepsește cu închisoare sau amendă. De asemenea, refuzul de a se supune prelevării de mostre biologice constituie infracțiune.

Polițiștii subliniază că, dincolo de sancțiunile legale, riscurile implicării într-un accident rutier sunt considerabil mai mari pentru șoferii aflați sub influența alcoolului sau a drogurilor. Aceștia recomandă tuturor participanților la trafic să adopte o conduită responsabilă și să respecte regimul legal de viteză.

Acțiunea „Alcohol & Drugs” își propune să crească gradul de conștientizare cu privire la riscurile asociate conducerii sub influența alcoolului sau a drogurilor și să contribuie la crearea unui mediu rutier mai sigur.

 

Publicitate




LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele ştiri

Festivalul Național de Interpretare și Creație a Romanței „Crizantema de Aur”, ediția a 58-a, 16 – 18 Octombrie 2025

Vă facem cunoscut că, în perioada 16-18 Octombrie 2025, se va desfăşura în municipiul Târgovişte, sub patronajul Comisiei Naţionale...

Citeşte şi...