vineri, 3 octombrie, 2025

Noi proiecte în derulare pentru creșterea siguranței în Târgoviște

Publicitate




Citeşte şi

*Primăria Târgoviște pregătește un nou proiect finanțat din fonduri europene, ce va fi depus până la finalul anului

*Acesta vizează instalarea unor camere performante, capabile să identifice numerele de înmatriculare ale vehiculelor și proprietarii acestora

Executivul Primăriei Târgoviște a organizat o conferință de presă la sediul Poliției Locale Târgoviște, în cadrul căreia primarul Daniel Cristian Stan, viceprimarul Constantin Cozma și city managerul Gabriel Boriga au prezentat ultimele realizări și planuri legate de sistemul de monitorizare video al municipiului.

Primarul a anunțat finalizarea unui proiect care a dus la instalarea a încă 50 de camere de supraveghere, ajungând astfel la un total de 240 de camere funcționale în oraș. „Toate străzile principale sunt monitorizate, iar prin acest ultim proiect ne-am concentrat în mod special pe zonele de parcări și locuri de joacă, acestea fiind prioritare. Scopul este să creștem gradul de siguranță și să monitorizăm cât mai eficient întreg orașul”, a declarat edilul șef.

 

Proiecte viitoare pentru siguranța cetățenilor

Pe lângă această etapă recent încheiată, Primăria Târgoviște pregătește un nou proiect finanțat din fonduri europene, ce va fi depus până la finalul anului. Acesta vizează instalarea unor camere performante, capabile să identifice numerele de înmatriculare ale vehiculelor și proprietarii acestora. „Este un pas important în îmbunătățirea siguranței rutiere, dar și în identificarea faptelor de încălcare a legii în municipiu”, a subliniat primarul.

Camerele de supraveghere sunt esențiale pentru siguranța publică, prevenirea furturilor și soluționarea cazurilor judiciare. „Aproximativ 90% dintre solicitările autorităților judiciare către noi sunt soluționate cu informații clare oferite de sistemul de monitorizare video”, a adăugat primarul. Totodată, dispeceratul Poliției Locale asigură monitorizarea continuă, 24 de ore din 24, a orașului, facilitând reacții rapide în caz de urgență.

Publicitate




LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele ştiri

Festivalul Național de Interpretare și Creație a Romanței „Crizantema de Aur”, ediția a 58-a, 16 – 18 Octombrie 2025

Vă facem cunoscut că, în perioada 16-18 Octombrie 2025, se va desfăşura în municipiul Târgovişte, sub patronajul Comisiei Naţionale...

Citeşte şi...