*Proiectul, cu un buget de peste 12,9 milioane de lei, are drept scop transformarea radicală a clădirii care, în trecut, a fost un simbol al educației în oraș
Una dintre cele mai vechi instituții de învățământ din Târgoviște, Școala Gimnazială „Grigore Alexandrescu”, situată în cartierul Vlad Țepeș, se află într-un amplu proces de renovare și modernizare, finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Proiectul, cu un buget de peste 12,9 milioane de lei, are drept scop transformarea radicală a clădirii care, în trecut, a fost un simbol al educației în oraș.
Degradată semnificativ în ultimele decenii, școala, care a găzduit cândva aproape 3.000 de elevi, este acum în plin proces de reabilitare. Lucrările, care au început în luna mai, includ modernizarea clădirii, îmbunătățirea eficienței energetice, reamenajarea curții și construirea unei baze sportive. Primarul Târgoviștei, Daniel Cristian Stan, a subliniat importanța proiectului, declarând că „până vara viitoare, ne propunem să redăm comunității o școală modernă, atractivă pentru familiile din zonă”.
În noua configurație, școala va putea primi aproximativ 1.000 de elevi, adaptându-se nevoilor actuale ale comunității. Investiția include, pe lângă reabilitarea energetică, și lucrări suplimentare de 2,5-3 milioane de lei, menite să aducă această unitate de învățământ la standarde moderne.
Potrivit edilului șef, acest proiect este doar unul dintre pașii pe care administrația locală îi face pentru a îmbunătăți infrastructura educațională din oraș, contribuind la crearea unui mediu de învățare sigur și de calitate pentru elevii din Târgoviște.