vineri, 3 octombrie, 2025

Ziua Imnului Naţional, celebrată şi la Târgovişte

Publicitate




Citeşte şi

Ştefan Khalil

Municipiul Târgovişte a fost, ieri, gazda ceremoniei dedicate Zilei Imnului Naţional al României, marcând o sărbătoare de mare însemnătate pentru identitatea noastră naţională. Piaţa Tricolorului a fost locul de desfăşurare al evenimentului, unde s-au adunat oficialităţi locale, reprezentanţi ai Bisericii, precum şi numeroşi cetăţeni, pentru a celebra simbolul unităţii Revoluţiei Române de la 1848, imnul „Deşteaptă-te, române!”.

La Târgovişte, Muzeul „Casa Romanţei” a consacrat un spaţiu special istoriei Imnului Naţional al României. Documente şi partituri inedite expuse în acest muzeu unic în ţara noastră atestă că linia melodică a imnului „Deşteaptă-te, române!” este inspirată din străvechea romanţă „Din sânul maicei mele”, compusă de Anton Pann în 1832 pe versurile poetului târgoviştean Grigore Alexandrescu. Această romanţă a fost preluată în 1848 de Andrei Mureşanu pentru versurile sale „Un răsunet”, dând naştere celebrului imn patriotic „Deşteaptă-te, române!”.

Manifestările dedicate Zilei Imnului Naţional au debutat, ieri, cu un moment de rugăciune, aducând un omagiu poporului român şi celor care s-au jertfit pentru libertatea şi unitatea ţării. Mesajul solemn al Înalt Preasfinţiei Sale, dr. Nifon, Arhiepiscop şi Mitropolit al Târgoviştei, a fost transmis de vicarul eparhial, Ionuţ Ghibanu. Arhiepiscopul a subliniat importanţa imnului ca simbol al identităţii naţionale şi al unităţii spirituale.

La eveniment au participat numeroase oficialităţi, printre care vicepreşedintele Consiliului Judeţean Dâmboviţa, Antonel Jîjîie, primarul municipiului Târgovişte, Daniel Cristian Stan, însoţit de colegii săi din executivul Primăriei, precum şi subprefectul Marian Tănase din partea Instituţiei Prefectului. Fiecare dintre aceştia a evidenţiat, în discursurile lor, semnificaţia profundă a imnului naţional şi importanţa păstrării valorilor naţionale în inima fiecărui român.

Ionuţ Ghibanu, vicarul eparhial al Arhiepiscopiei Târgovişte, a transmis mesajul Înaltpreasfinţitului părinte Arhiepiscop şi Mitropolit Nifon: Atât prin versurile, cât şi prin muzica sa, imnul naţional ne trezeşte, de fiecare dată când îl cântăm sau îl ascultăm, acea nobilă mândrie de a fi român, şi rememorează entuziasmul, patriotismul şi dăruirea celor care au luptat, au construit şi ne-au dăruit această minunată ţară, cu frumoasele ei valori, fundamentate pe principiile Evangheliei lui Hristos”.

Daniel Cristian Stan, primarul municipiului Târgovişte: Creaţia lui Andrei Mureşanu şi Anton Pann i-a însoţit pe români în toate marile momente istorice, începând cu Revoluţia din 1848, insuflându-le curaj, solidaritate, conştiinţă de neam. Versurile imnului au devenit cea mai puternică pledoarie pentru cultura şi istoria noastră, actuale mereu, generaţie după generaţie”.

Marian Tănase, subprefectul judeţului Dâmboviţa, a transmis mesajul prefectului Claudia Gilia: „Cred cu tărie că pentru un viitor mai bun, avem datoria să investim în educaţie şi să creăm oportunităţi pentru tineri, să ne readucem diaspora acasă şi să facem din România un centru al dezvoltării şi al stabilităţii regionale. Cu un război la graniţă, suntem nu doar un pilon de securitate în Europa de Est, ci şi un garant al viitorului Europei. Imnul ne îndeamnă să fim uniţi şi să lucrăm împreună pentru a realiza aceste obiective”.

Publicitate




LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele ştiri

Noua bază sportivă a UVT, inaugurată oficial

*Investiția, derulată prin Compania Națională de Investiții, are o valoare de aproximativ 9 milioane de lei și include o...

Citeşte şi...