vineri, 3 octombrie, 2025

Asociația Culturală „Cetatea Romanței” Târgoviște sărbătorește Ziua Patrimoniului Mondial UNESCO la Muzeul „Casa Romanței”

Publicitate




Citeşte şi

Comunicat de presă

În perioada 09-16 noiembrie 2024, Asociația Culturală „Cetatea Romanței” Târgoviște, în parteneriat cu Federația Română a Asociațiilor și Cluburilor pentru UNESCO (FRACU), cu Muzeul „Casa Romanței” din Târgoviște și cu Complexul Național Muzeal „Curtea Domnească” Târgoviște, precum și cu Universitatea „Valahia” din Târgoviște, UNESCO UNITWIN Network Heritage Preservation, Science, Communication for Sustainable Communities, organizează o suită de evenimente dedicate Zilei Patrimoniului Mondial UNESCO, marcând importanța patrimoniului cultural material și imaterial din România. Acest eveniment aduce un omagiu bogatei moșteniri culturale promovate prin Romanță – gen muzical de patrimoniu al culturii naționale.

Instituită prin Legea nr. 160/2013, Ziua Patrimoniului Mondial UNESCO în România va fi și în acest an celebrată la Muzeul „Casa Romanței” din Târgoviște printr-un program de vizite online având ca filon principal educația prin cultură și pentru cultură, adresată atât publicului local, cât mai ales tinerilor vizitatori, elevi și studenți din România și din Diaspora. Acest spațiu muzeal unic din țara noastră, dedicat salvgardării Romanței, continuă să inspire și să aducă în atenția publicului rolul semnificativ pe care Romanța îl joacă în istoria și cultura națională.

Anul acesta, sute de elevi, studenți și profesori din România și din comunitățile istorice românești sunt așteptați să descopere valorile tezaurului muzical din patrimoniul Romanței. Prin intermediul acestui eveniment, Asociația Culturală „Cetatea Romanței” Târgoviște își reafirmă angajamentul de a promova Romanța și de a susține introducerea acesteia pe Lista Reprezentativă a Patrimoniului Cultural Imaterial al Umanității UNESCO. Aceasta este o inițiativă care se bucură de sprijinul Academiei Române, al Ministerului Culturii, al Comisiei Naționale a României pentru UNESCO și al altor instituții culturale de renume.

Muzeul „Casa Romanței” din Târgoviște, unic în România, își desfășoară activitatea sub patronajul Federației Europene a Asociațiilor și Cluburilor pentru UNESCO, în colaborare cu Asociația Culturală „Cetatea Romanței” Târgoviște, în structura Complexului Național Muzeal „Curtea Domnească” Târgoviște, aflat în subordinea Consiliului Județean Dâmbovița. Prin activitățile desfășurate la muzeu, Asociația Culturală „Cetatea Romanței” își propune să contribuie activ la recunoașterea internațională a Romanței și să încurajeze includerea sa în programa de studiu din instituțiile de învățământ muzical din România.

Director artistic,

Alina Mavrodin Vasiliu

Patrimoniul mondial UNESCO din România

Patrimoniul Cultural Material

  1. Mănăstirile din Moldova (1993) – Opt mănăstiri construite în secolul al XV-lea și al XVI-lea: Arbore, Humor, Moldovița, Pătrăuți, Probota, Sfântul Ioan cel Nou din Suceava, Sucevița și Voroneț.

  2. Mănăstirea Hurezi (1993) – O mănăstire din secolul al XVII-lea din regiunea Olteniei, renumită pentru stilul arhitectural specific Renașterii brâncovenești.

  3. Satul cu biserici fortificate din Transilvania (1993) – Șapte sate cu biserici fortificate: Biertan, Câlnic, Dârjiu, Prejmer, Saschiz, Valea Viilor și Viscri.

  4. Cetățile dacice din Munții Orăștiei (1999) – Șase cetăți construite între secolele I î.Hr. și I d.Hr. de către daci: Sarmizegetusa Regia, Blidaru, Piatra Roșie, Costești-Cetățuie, Costești-Blidaru și Căpâlna.

  5. Centrul istoric al Sighișoarei (1999) – Un exemplu de așezare urbană fortificată din Evul Mediu.

  6. Bisericile de lemn din Maramureș (1999) – Opt biserici de lemn din secolele XVII-XVIII: Bârsana, Budești, Desești, Ieud Deal, Plopiș, Poienile Izei, Rogoz și Șurdești.

  7. Ansamblul Monumental realizat de Constantin Brâncuși la Târgu Jiu (2024)

  8. Limesul Dacic (2024)

     
Patrimoniul Natural
  1. Rezervația Biosferei Delta Dunării (1991) – Cea mai mare rezervație de biodiversitate din Europa, recunoscută pentru ecosistemul său divers și unic.

     

Patrimoniul Cultural Imaterial

  1. Ritualul Călușului (2008) – Un dans tradițional românesc cu funcție ritualică, recunoscut pentru complexitatea sa.

  2. Doina (2009) – Un stil muzical tradițional, reflectând emoțiile și tradițiile comunităților românești.

  3. Meșteșugul ceramicii de Horezu (2012) – O tehnică tradițională de olărit cu o simbolistică distinctivă.

  4. Colindatul de ceată bărbătească (2013) – Un obicei festiv practicat în diverse regiuni, inclusiv România, în perioada sărbătorilor de iarnă.

  5. Jocul fecioresc din România (2015) – O formă de dans tradițional specifică unor comunități din Transilvania.

  6. Tehnici de prelucrare a scoarței de tei (2016) – Un meșteșug vechi de confecționare a unor obiecte din scoarța de tei.

  7. Practici culturale asociate zilei de 1 Martie (2017) – Obiceiul mărțișorului, celebrat în regiuni din sud-estul Europei, inclusiv România.

  8. Tradiția țesutului de scoarțe în România și Republica Moldova (2022) – O artă tradițională textilă de țesut covoare decorative.

  9. Arta cămășii cu altiță (2022)

Publicitate




LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele ştiri

Festivalul Național de Interpretare și Creație a Romanței „Crizantema de Aur”, ediția a 58-a, 16 – 18 Octombrie 2025

Vă facem cunoscut că, în perioada 16-18 Octombrie 2025, se va desfăşura în municipiul Târgovişte, sub patronajul Comisiei Naţionale...

Citeşte şi...