vineri, 3 octombrie, 2025

Diapazonul UE

Publicitate




Citeşte şi

Parcă era ieri când profesoara de muzică ne prezenta în clasa a V-a ce este un diapazon. Acest dispozitiv mic folosit pentru a genera un sunet de referință de o anumită frecvență, de regulă nota La, mi-a inspirat editorialul de astăzi. Adaptat la sistemul european, mi-am pus întrebarea care mai este melodia UE contemporană și dacă aceasta este pe placul urechilor cetățenilor? Iar acest cor european, în care includ și țările membre, este pe tonalitatea potrivită?

Uniunea Europeană a trecut prin multe crize în ultimii 25 de ani, dar parcă situația actuală este și mai vulnerabilă ca acum cinci ani.

În 1999 a fost criza democrației europene, prin scandalul de corupție al Comisiei Europene condusă de Jacques Santer. Pe 15 martie 1999 se ajungea la demisia în premieră a Comisiei Europene. În 2001 a fost criza de securitate, de fapt un ricoșeu al atentatelor din 11 septembrie din Statele Unite.

În 2005 a fost criza cu constituția europeană, o mare problemă de identitate pentru UE. Acele NU-uri la referendurile din Franța și Olanda au paralizat atunci contrucția europeană. În 2008 a fost criza economică, mondială, dar resimțită puternic și în UE. În 2015 a fost criza terorismului, începută practic cu atacul de la redacția revistei Charlie Hebdo, în Paris, la data de 7 ianuarie 2015.

Tot în 2015, dar vară, a fost criza refugiaţiilor, puternic simțită în Germania doamnei Angela Merkel. În 2016 a fost Brexitul, o criză enormă. În 2020 am avut criza pandemică, iar în 2022 am avut începerea războiului din Ucraina. Remarcăm, tot mai multe crize, mai ales în ultimii 10 ani. Crize diverse, cu impact enorm asupra sistemului european.

(va urma)

Publicitate




LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele ştiri

Festivalul Național de Interpretare și Creație a Romanței „Crizantema de Aur”, ediția a 58-a, 16 – 18 Octombrie 2025

Vă facem cunoscut că, în perioada 16-18 Octombrie 2025, se va desfăşura în municipiul Târgovişte, sub patronajul Comisiei Naţionale...

Citeşte şi...