Lucrările la noua școală gimnazială din Potlogi sunt în plină desfășurare

Elevii, relocați temporar până la finalizarea investiției

Publicitate



Citeşte şi

*Proiectul este finanțat prin Programul Operațional Regional (POR) și va conduce, la finalizarea lucrărilor, la înlocuirea actualului corp vechi al școlii

 

Lucrările la noua școală gimnazială din comuna Potlogi sunt în plină desfășurare, investiția presupunând construirea de la zero a unui nou corp de clădire. Proiectul este finanțat prin Programul Operațional Regional (POR) și va conduce, la finalizarea lucrărilor, la înlocuirea actualului corp vechi al școlii.

Pe perioada construcției, elevii din Potlogi au fost relocați în alte spații, astfel încât activitatea educațională să poată continua în condiții corespunzătoare. Cinci clase vor învăța în Căminul Cultural Potlogi, aflat în imediata vecinătate a școlii, iar alte clase vor utiliza corpul existent al unității de învățământ.

Potrivit primarului Viorel Drăghici spațiile în care au fost mutați elevii sunt amenajate pentru desfășurarea cursurilor și au fost verificate de instituțiile competente. Programul pentru noul an școlar va fi organizat astfel încât elevii din ciclul primar să învețe dimineața, iar cei din ciclul gimnazial după-amiaza.

Noua clădire nu reprezintă o extindere sau o simplă reabilitare a școlii existente, ci este o construcție realizată de la zero. După finalizarea lucrărilor, corpul vechi din partea din față a școlii urmează să fie demolat, iar activitatea școlară se va desfășura în noua clădire.

„Este o investiție importantă pentru comuna Potlogi și pentru copiii noștri. Vorbim despre o școală construită de la zero, nu despre o simplă reabilitare a clădirii existente. În perioada lucrărilor, am găsit soluții pentru ca elevii să poată învăța în condiții foarte bune, atât în corpul existent, cât și în Căminul Cultural. Lucrările sunt în desfășurare, iar obiectivul nostru este ca, la final, copiii din Potlogi să beneficieze de o școală modernă, adaptată nevoilor comunității”, a declarat primarul comunei Potlogi, Viorel Drăghici.

 

 

Publicitate



LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele ştiri

Fostul sediu al Primăriei Gura Ocniței, transformat într-o clădire modernă

*Clădirea a fost reabilitată integral și adaptată nevoilor cetățenilor, reprezentând un exemplu de utilizare eficientă a resurselor financiare europene...

Citeşte şi...