Transformare spectaculoasă la Runcu

Publicitate



Citeşte şi

Comisia de Omologare a pornit spre zona de nord a judeţului, unde clima este ceva mai blândă, nu şi relieful, care oferă puţine soluţii pentru terenurile de fotbal. Peste tot am găsit oameni implicaţi, care îşi doresc şi merită condiţii mai bune de desfăşurare a activităţii fotbalistice. La Moroeni s-a menţinut un nivel bun, iar la Runcu standardele au crescut spectaculos, dar cu implicare din mediul privat. La Doiceşti va apărea o bază sportivă modernă, cu mai multe terenuri.

La Doiceşti se va contrui o bază sportivă modernă

Doiceşti – Chiar dacă aici vor fi demarate în scurt timp lucrările pentru construirea unei noi baze sportive, am găsit un stadion cu vestiare curate şi un gazon decent, mai bun decât la omologările precedente. Ne-a primit primarul Cosmin Stana, care ne-a oferit informaţii despre baza sportivă ce va fi ridicată în perioada următoare la Doiceşti. Bogdan Drăgnescu şi Bogdan Săvulescu au rămas la fel de implicaţi.

Bezdead – Mult entuziasm la Bezdead, unde s-a format un grup frumos, în jurul lui Ion Bănulescu (Diodă). Ajutată de o climă mai blândă, suprafaţa de joc nu a suferit prea tare în această perioadă caniculară, menţinându-se verde. Pe viitor, e nevoie de o intervenţie serioasă la nivelul aliniamentului. Cu resurse limitate, dar cu suflet mare, cei de la Bezdead duc mai departe tradiţia fotbalistică locală.

Buciumeni, vestiare top, gazon în suferinţă

Buciumeni – Şi aici suprafaţa de joc se prezintă puţin mai bine decât la ultimele omologări. Are nevoie de apă şi se impune o mobilizare suplimentară, ţinând cont că a mai apărut o echipă care va evolua aici, Tineretul Brebu. Rămâne stadionul cu cea mai mare diferenţă între standardele vestiarelor şi ale terenului. Dacă primele oferă condiţii de ligi naţionale, e nevoie de mai mult şi la teren. Şi aici ne-a întâmpinat o delegaţie numeroasă, în frunte cu viceprimarul din Buciumeni, Adrian Grigoiu. Ion (Sandu) Dragomir a rămas pe poziţii, venind alături şi băieţii de la Brebu, cu Alexandru Ivăr foarte activ.

Pietroşiţa – Gazon verde, de munte, dar într-o luptă permanentă cu năbădăioasele cârtiţe. Altfel, un stadion decent, care îndeplineşte condiţiile pentru a găzdui jocuri de Liga 5, unde a promovat echipa locală. Nicolae Bănescu rămâne la fel de energic, avându-l aproape pe Ion Leonard Dicu, unul dintre primarii dâmboviţeni foarte pasionaţi de fotbal.

Stadion nou la Runcu

Moroeni – Gazon de calitate, vestiare ofertante, condiţii de Liga 4. Un club care creşte, cu o structură organizatorică solidă (Marius Aldulea – preşedinte, Marius Stana, Cătălin Diaconescu – vicepreşedinţi, Mihai Androiu şi Vasile Mihai – delegaţi). O nou promovată la Liga 5, cu ambiţii mari.

Runcu – George Cîrstea, un antreprenor local, a schimbat total baza sportivă, unde fiecare detaliu a fost atent pus la punct. Gazonul este verde şi excelent întreţinut, cu sistem performant de irigare. Transformarea este spectaculoasă şi rapidă, iar nerăbdarea de a inaugura această „bijuterie”… foarte mare. O pot confirma Răzvan Vişan şi Edi Ciobanu, cei care coordonează activitatea echipei Viitorul Runcu. Felicitări.

Burduca – Mobilizare din partea băieţilor de la Progresul Străoşti, care au eliberat suprafaţa de joc de iarba crescută peste vară. S-a muncit mult, astfel încât aici să se poată disputa duminică un meci din cadrul Cupei României.

Publicitate



LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele ştiri

Echipele de Liga 3 şi-au aflat programul

La Casa Fotbalului din Bucureşti a avut loc tragerea la sorţi a programului celor 8 serii ale noului sezon...

Citeşte şi...