„Verde” la investiţiile în infrastructură în Târgovişte

Publicitate



Citeşte şi

Noul sistem de semaforizare instalat pe principalele artere din municipiul Târgovişte funcţionează în parametri normali, după perioada iniţială în care au fost semnalate unele probleme. Primarul Daniel Cristian Stan a verificat în teren modul în care sistemul operează şi susţine că acesta contribuie la o mai bună organizare a traficului şi la creşterea siguranţei pietonilor.

Potrivit primarului, şoferii şi pietonii s-au adaptat în mare parte noilor reguli de circulaţie, iar sistemul a început să ofere o fluidizare mai bună a traficului. Totodată, semaforizarea are rolul de a disciplina traversarea străzii şi de a creşte gradul de protecţie a pietonilor.

O nouă etapă de adaptare este prevăzută odată cu începerea anului şcolar. Sistemul urmează să fie ajustat în funcţie de noile condiţii de trafic care vor apărea în municipiu după revenirea elevilor în şcoli.

Am făcut astăzi o verificare în teren a noului sistem de semaforizare instalat pe artere principale din Târgovişte. Ştiu că au fost câteva probleme la început, dar cred că suntem pe drumul cel bun. Sistemul oferă o fluiditate sporită a traficului, disciplinează modul de traversare a străzii şi protejează pietonii. Târgoviştenii s-au obişnuit, în cea mai mare parte, cu noul sistem, iar la momentul debutului noului an şcolar sistemul va fi adaptat noilor condiţii de trafic. Este loc de mai bine, dar dispeceratul care va monitoriza traficul rutier va asigura atât o gestionare eficientă, cât şi o intervenţie rapidă acolo unde va fi cazul”, a transmis Daniel Cristian Stan, primarul municipiului Târgovişte.

Edilul şef a făcut şi o precizare în privinţa camerelor instalate în cadrul sistemului. Acestea nu sunt utilizate pentru verificarea rovinietei şi nu au funcţie de radar. Camerele sunt destinate monitorizării traficului şi pot recunoaşte, atunci când este necesar, numerele de înmatriculare.

Publicitate



LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele ştiri

Surprize în Cupa României

Chindia Târgoviște este singura echipă dâmbovițeană care își continuă parcursul în Cupa României, după victoria dramatică obținută cu Flacăra...

Citeşte şi...