Aşeptată cu deosebit interes pentru întregul mapamond, semifinala Franţa – Spania 0-2 a satisfăcut, pe deplin, doar o parte dintre iubitorii fotbalului. Disputată pe Dallas Stadium, în faţa a peste 80.000 de spectatori, partida a fost la discreţia ibericilor, care au măcinat cu pasele lor întreaga creaţie a vedetelor Mbappe, Dembele şi Olise. Scorul a fost deschis în minutul 22, dintr-un penalty, de către Oyarzabal, după un fault asupra lui Lamine Yamal, cel mai valoros fotbalist adolescent din lume. Morişca inventată de Luis de la Fuente continuă, şi Pedro Porro, cel mai bun jucător al meciului, înscrie spectaculos pentru 2-0, în minutul 58. Galicii nu mai au luciditate şi irosesc ocaziile, una după alta, în timp ce „Furia roja” forţează mărirea scorului, fără să ţină cont de faptul că la Paris se sărbătoreşte Ziua Naţională a Franţei! Fostul Balon de Aur, Rodri, face minuni, Yamal se crede pe Plaja de la Concha, pentru că altfel nu ar pasa cu călcâiul printre picioarele adversarilor, Oyarzabal are chipul Sfinxului din Bucegi (!), iar Cucurella zboară ca un extraterestru. Cu alte cuvinte, La Roja jumulea, în toată regula, Cocoşul galic. O parte dintre vecinii mei de bloc aveau, deja, televizoarele oprite, când Yamal a marcat un gol superb… anulat. Erau, nu ştiu dacă mai sunt, fanii lui Mbappe. Adio defilare cu autobuze descoperite pe Champs-Elysees, dar bine că framcezii mai rămân un timp pentru finala mică, pentru că o întoarcere acasă, acum, ar fi fost periculoasă. În Spania e sărbătoare, iar pe celebrele castele medievale, asemănătoare cu Branul nostru, sunt arborate drapele pe care era imprimată Cupa Mondială. Dacă le va ieşi, titlul obţinut în 2010 va mai avea un frăţior. Până duminică, râuri de bre, precum Tajo, şi distracţie. Apoi, vom vedea! Da, Spania este în finala World Cup 2026, pentru că, într-adevăr, aşa cum susţine antrenorul ei, Luis de la Fuente, echipa aceasta este o familie. Ca să renunţi la Dani Carvajal şi Alvaro Morata, în detrimentul familiarităţii, este un lucru destul de flexibil. Şi totuşi, iată roadele!
Citeşte şi


