vineri, 10 iulie, 2026

Editorial sportiv. World Cup își va cunoaște semifinalistele

Publicitate



Citeşte şi

Singura surpriză a sferturilor de finală este Norvegia lui Erling Haaland. Scandinavii reveneau la un turneu final după 28 de ani, atunci când, în 1998, au ajuns în optimi, cea mai bună performanță a lor după edițiile din 1938 și 1994. Acum, în preliminariile acestei ediții, Norvegia s-a calificat cu un palmares perfect: 8 victorii în 8 jocuri, 37 de goluri marcate și doar 5 primite, inclusiv depășirea Moldovei cu scorul general 16-1 și înfrângerea Italiei de două ori, 3-0 la Oslo și 4-1 pe San Siro, dublă ce le-a adus o doză uriașă de încredere. Forța atacului a fost punctul forte al echipei lui Stale Solbakken, și el fost component al reprezentativei vikingilor la turneul final al Mondialului din Franța 1998 și Euro 2000. O prezicătoare din Alpii Scandinavi, un fel de Baba Vanga din Balcani, le-a spus colegilor lui Haaland că: „Dacă terminați pe locul 2 (asta ar însemna să piardă finala), drumul vostru se oprește în fața Spaniei”. Ca să se întâmple acest lucru, Norvegia trebuie să învingă Anglia, și apoi pe învingătoarea dintre Argentina și Elveția. Diplomată, babă! Elveția, cu toate că s-a făcut de râs în partida cu Columbia, nu poate fi considerată o surpriză a sferturilor, pentru că a mai bătut la poarta lor de patru ori în ultimele cinci ediții. Oricum, performanța aceasta este destul de merituoasă pentru echipa lui Murat Yakin, mai ales că ea corespunde cu visul plecării spre America. Elvețienii nu mai obținuse o victorie eliminatorie la Cupa Mondială de la Al Doilea Război Mondial. Totuși, jocul cu Argentina s-ar putea să fie ultimul pentru ei. În rest, echipe cu „abonament” la fazele superioare ale World Cup. Chiar și Belgia are două semifinale jucate, locul 3 în 2018 și locul 4 în 1986, un sfert de finală în 2014 și vreo trei prezențe în optimi. Ce vor face „Diavolii Roșii” în fața Spaniei? Este greu de anticipat, pentru că ibericii nu au strălucit până acum, jocurile lor fiind foarte cumpătate la efort. Deși ar putea fi câștigătoarea unui concurs de popularitate, Spania lui Luis de la Fuente nu a reușit până acum să-și hipnotizeze adversarii cu pasele lor, așa cum își obișnuise suporterii. Nici Lamine Yamal nu se află în cea mai bună formă, așa că este greu să riști un pronostic. La fel stau lucrurile și în cazul partidei Franța – Maroc. Când citiți aceste rânduri, rezultatul vă este cunoscut, meciul s-a disputat azi noapte. Duminică, 12 iulie, în jurul orei 6.00, vom cunoaște cele patru semifinaliste și programul lor.

 

Publicitate



LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele ştiri

Florin Lețu, liderul marcatorilor

AJF Dâmbovița a deschis ierarhiile celor mai buni marcatori din fotbalul județean, pentru sezonul competițional recent încheiat (2025-2026), cu...

Citeşte şi...