2.955 de candidaţi din judeţul Dâmboviţa sunt aşteptaţi să susţină probele scrise ale examenului naţional de Bacalaureat, sesiunea iunie 2026, care debutează luni, 29 iunie, cu proba la Limba şi literatura română.
Potrivit Inspectoratului Şcolar Judeţean Dâmboviţa, dintre cei 2.955 de candidaţi înscrişi, 2.577 provin din promoţia curentă, iar 378 sunt din promoţiile anterioare. Examenele se vor desfăşura în 10 centre organizate la nivelul judeţului.
Calendarul probelor scrise continuă pe 30 iunie, cu proba obligatorie a profilului, iar pe 2 iulie va avea loc proba la alegere a profilului şi specializării. Rezultatele iniţiale vor fi afişate pe 7 iulie, până la ora 12.00, urmând ca rezultatele finale, după soluţionarea contestaţiilor, să fie publicate pe 13 iulie.
Candidaţii trebuie să fie prezenţi în centrele de examen cel târziu la ora 8.30 şi să aibă asupra lor un act de identitate valabil. Timpul de lucru este de trei ore din momentul distribuirii subiectelor, iar elevii care au primit aprobarea comisiilor competente pot beneficia de prelungirea duratei examenului cu cel mult două ore.
Inspectoratul Şcolar Judeţean reaminteşte că este interzisă introducerea în sălile de examen a telefoanelor mobile, a materialelor ajutătoare sau a oricăror dispozitive electronice. De asemenea, ghiozdanele, rucsacurile şi celelalte obiecte personale vor fi lăsate în spaţiile special amenajate. Candidaţii care încalcă regulile de desfăşurare a examenului vor fi eliminaţi şi nu vor mai putea participa la următoarele probe din această sesiune.
Lucrările vor fi evaluate în sistem digitalizat, iar rezultatele vor fi afişate în mod anonimizat, prin intermediul codurilor individuale atribuite fiecărui candidat.
Pentru sesizarea eventualelor nereguli privind organizarea examenului, Inspectoratul Şcolar Judeţean Dâmboviţa a pus la dispoziţie linia TelVerde 0800.816.245.


