La fel ca și în stagiunea precedentă, echipa campioană din județul Olt, Lupii Profa, a fost adversara campioanei din Dâmbovița în barajul pentru promovarea în Liga a 3-a. Voința Crevedia a reușit să se impună sezonul trecut, însă de această dată, cel puțin în manșa tur, echipa din Profa a dovedit că este superioară Recoltei Gura Șuții. Formația pregătită de Dan Pleșa s-a impus cu 7-2 la Gura Șuții și este cu un pas în Liga a 3-a. Meciul retur se joacă sâmbătă, la Profa, însă este greu de crezut că se mai poate schimba ceva cu privire la deznodământul acestui baraj de promovare.
„Jocul a fost foarte bun”
Dan Pleșa a transmis că echipa lui și-a dorit să stabilească soarta barajului încă de la meciul tur, dar nu se aștepta la un asemenea scor. Chiar și în aceste condiții, le cere jucătorilor săi să fie concentrați pentru jocul retur. „Sincer, nu ne așteptam la un asemenea rezultat. Aveam încredere în băieți, știam că vom face un meci mare. Nu am venit să facem act de prezență, am venit să facem meciul mult mai ușor pentru retur. Le-am spus băieților să rămână la fel de concentrați, barajul nu s-a terminat, mai avem un meci la noi. La pauză mi-am asumat niște schimbări, așa am simțit. Jocul a fost foarte bun, băieții care au intrat după pauză au intrat extraordinar. Le mulțumesc din suflet și oamenilor care au venit alături de noi și lui Gigi Mitrache, care a avut încredere în mine, atunci când m-a adus la echipă. Treaba mea este să mă ocup de echipă, să pregătesc echipa foarte bine. Am încredere mare în băieți și sunt foarte bucuros”, a spus antrenorul formației Lupii Profa.


