Editorial sportiv. Cuvinte pentru Marius Mădălin Martac: „M3”

De la capătul locului, cum zice o celebră expresie latină, adică „a capite loci”, trebuie să afirm că „M3”, adică Marius Mădălin Martac, este (încă folosesc prezentul) fotbalistul meu preferat de la Chindia Târgoviște. Găeșteanul, născut la 5 iulie 1991, se apropie de 35 de ani, vârstă încă accesibilă pentru fotbal, atâta timp cât Mădălin juca fără probleme 90 de minute. Acum, când contractul său a ajuns la final, clubul îi mulțumește pentru toată contribuția pe care a adus-o la parcursul echipei și îi dorește mult noroc în provocările viitoare! Este neclară această decizie, din care nu reiese dacă fundașul Chindiei a vrut, sau nu, să mai rămână la echipă, ori conducerea și-a dorit încheierea colaborării cu el. Criza din apărarea echipei târgoviștene ar fi trebuit să-i facă circumspecți pe cei care iau astfel de hotărâri, pentru că este posibil ca abisul să se adâncească. Nu pe partea lui Martac era zaua șubredă a apărării, ci pe stânga, chiar centru. În plus, Mădălin era pistonul care lansa multe atacuri soldate cu goluri, chiar ultimul, cel din barajul cu Farul, marcat de Florea, fiind mărturie. Cred că pentru devotamentul și luciditatea sa în joc mai putea activa măcar un an la Chindia. Sunt convins că nu Mădălin s-a grăbit, alții i-au propus graba prin expirarea contractului, ca și cum o prelungire pentru un sezon ar fi însemnat un capăt de țară. În condițiile cunoscute, cu retragerea lui Florea, dar și a lui Dinu, „M3”, așa cum îmi place să-i spun, era singurul veteran al echipei, de la retrogradare încoace, care a dus greul. Nu cred că greșesc dacă susțin că efortul depus de „doiarul” Chindiei într-un meci era dublu față de cel al altor colegi de-ai săi. Despre disciplina acestui jucător, seriozitatea și respectul pentru culorile Chindiei, nu credem că mai are rost să amintim. Prea bine îl cunoaștem și vom regreta enorm că nu-l vom mai vedea deposedând prin alunecare, ca Liță Dumitru la Mondialul din 1970, sau avântându-se în atac, ușor aplecat în față, precum făcea Florin Cheran la Dinamo. Oricum, credem că Martac nu-și va pune ghetele în cui. Prin zona copilăriei lui, Găești sau Titu, fotbalul are nevoie de el. Și nu doar pentru câțiva ani pe gazon, ci pentru mult mai mulți ca antrenor. Mulțumirile cele mai sincere vin din partea publicului, cel care l-a aplaudat de atâtea ori, și i-a scandat numele. Rămânem împreună, Martac, fotbalul există și după Chindia. Să auzim de bine!