Din perspectivă istorică, proiectul european a funcționat cel mai bine atunci când a reușit să alinieze trei actori fundamentali: instituțiile europene, statele membre și mediul de afaceri. Piața unică și moneda euro sunt exemple relevante ale acestei logici de cooperare. În schimb, acolo unde construcția a fost predominant instituțională, fără o ancorare economică și societală suficient de solidă, rezultatele au fost mai limitate. Eșecul proiectului Constituției Europene în 2005 rămâne un exemplu elocvent.
Astăzi, Europa se află din nou într-un moment de alegere strategică. Competitivitatea nu mai este doar o prioritate politică, ci o condiție a menținerii relevanței economice într-o lume aflată în schimbare rapidă. Întrebarea fundamentală nu este dacă Europa își dorește să rămână competitivă, ci dacă își poate permite să nu fie.


