În prima duminică după Rusalii, numită duminica Tuturor Sfinților, pericopa evanghelică ne vorbește despre mărturisirea Mântuitorului Iisus Hristos înaintea oamenilor. Aceasta nu este o simplă declarație verbală, ci asumarea unui mod de viață susținut printr-o mărturisire neînfricată izvorâtoare de sfințenie, care-L reflectă pe Dumnezeu în lume: „Oricine va mărturisi pentru Mine înaintea oamenilor, voi mărturisi și Eu pentru el înaintea Tatălui Meu.ˮ Astfel, într-o lume ce are tendința de a marginaliza sau de a reduce credința la un aspect privat, sfinții ne dezvăluie realitatea că adevărata credință nu poate fi ascunsă. Ea este concretizată și exprimată prin cuvinte și mai ales prin fapte: prin iubirea față de aproapele, prin iertare, prin răbdare și prin curajul de a face binele chiar atunci când împrejurările determină un context greu.
Duminica Tuturor Sfinților este o sărbătoare dătătoare de speranță. Ne dezvăluie certitudinea că fiecare om este chemat la sfințenie, un scop și o stare conformă ființei create a acestuia. Ne arată destinația vieții creștine. Dincolo de necazurile, neputințele sau dezamăgirile trăite în timpul vieții pământești, ne așteaptă comuniunea deplină cu Dumnezeu. Astfel, Sfinții sunt dovada vie că Evanghelia nu poate fi redusă la un concept strict rațional sau la o filozofie, ea este o formă de viață; ea poate fi trăită. Iubirea lui Dumnezeu împărtășită și trăită în această dimensiune de dăruire reciprocă transformă și vitalizează inima omului.
Mărturisirea curajoasă și iubirea față de Dumnezeu nu-l anulează pe om din mijlocul familiei sau al grupului de prieteni, ci îl confirmă și-l afirmă, iubirea de Dumnezeu fiind fundamentul iubirii de familie și al unei relație de prietenie sinceră și nepervertită de prezența interesului efemer. Astfel, când Dumnezeu este pe primul loc, toate celelalte iubiri din viața noastră se așează în ordinea corectă: „Cel ce iubeşte pe tată ori pe mamă mai mult decât pe Mine nu este vrednic de Mine; cel ce iubeşte pe fiu ori pe fiică mai mult decât pe Mine nu este vrednic de Mine.ˮ Nu este conturată o iubire egoistă, ci iubirea care ne îndeamnă să împlinim viața pământească în viața veșnică.
Cinstirea tuturor Sfinților, indiferent de naționalitate, de culoarea pielii, de rangul social, de nivelul intelectual (contexte ale vieții pământești), evidențiază chemarea universală a umanității spre sfințenie care nu este un privilegiu exclusiv, ci o datorie a fiecăruia ce presupune, implicit, „purtarea cruciiˮ, acceptarea jertfei personale și a încercărilor ca pe o cale unică de urmare a lui Iisus Hristos. Astfel, omul care părăsește interesele mărunte, telurice, pentru numele Lui, va primi „însutit” și va moșteni viața veșnică, trecând de la mentalitatea de acumulare materială la îmbogățirea spirituală.
Așadar, sărbătoarea Tuturor Sfinților este așezată în prima duminică după Pogorârea Duhului Sfânt pentru a ne arăta scopul venirii Duhului în lume: sfințirea oamenilor, iar Sfinții nu sunt super-eroi intangibili, ci oameni care s-au străduit să conlucreze cu harul divin.
Pr. Stana Bogdan