vineri, 5 iunie, 2026

O nouă etapă a campaniei de donare de sânge

În Arhiepiscopia Târgoviștei

Publicitate



Citeşte şi

În perioada 25 mai – 2 iunie 2026, în Arhiepiscopia Târgoviștei s-a desfășurat o nouă etapă a campaniei „Donează sânge, salvează o viață!”, inițiativă filantropică organizată cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Nifon. Cu acest prilej, 219 persoane au ales să se implice în sprijinirea semenilor, oferind în total 97 de litri de sânge, contribuind astfel la salvarea unor vieți aflate în situații critice.

La acțiune au luat parte clerici și credincioși din parohiile protoieriilor Târgoviște Nord și Târgoviște Sud, alături de studenți ai Facultății de Teologie Ortodoxă și Științele Educației din cadrul Universității „Valahia” din Târgoviște și de elevi ai Seminarului Teologic Ortodox „Sf. Ioan Gură de Aur”.

Prin gestul lor, participanții au dorit să exprime, în mod concret, solidaritatea creștină și responsabilitatea față de aproapele, oferind un exemplu de dăruire și implicare comunitară.

Reamintim că această campanie se desfășoară periodic în eparhia noastră, la inițiativa Părintelui Mitropolit Nifon, reprezentând o formă constantă prin care Biserica răspunde nevoilor reale ale comunității locale și încurajează cultivarea spiritului filantropic.

Biroul de presă al Arhiepiscopiei Târgoviștei

Publicitate



LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele ştiri

Florea s-a retras după meciul cu Farul

Daniel Florea este unul dintre jucătorii importanți din istoria Chindiei Târgoviște. „Gică” și-a pus amprenta și asupra barajului cu...

Citeşte şi...