Deși a început barajul de menținere/promovare din postura de favorită certă, Farul Constanța a fost chinuită rău de Chindia Târgoviște, pe stadionul „Eugen Popescu”. Formația pregătită de Nicolae Croitoru a fost aproape să producă surpriza, însă golul lui Markovic, din finalul partidei, a stricat sărbătoarea din tabăra târgovișteană și a făcut ca cele două echipe să fie la egalitate înaintea manșei retur. S-a terminat 3-3, iar totul se decide la finalul acestei săptămâni. Meciul decisiv se joacă duminică, de la ora 20:30, la Ovidiu, iar Chindia ar putea să revină în Superliga după trei ani.
„Nu știu ce se întâmplă cu clubul acesta”
Denis Alibec a fost cel mai bun jucător al Farului la Târgoviște. Acesta speră ca echipa lui să fie mai concentrată în retur și să evite retrogradarea. „Suntem nemulțumiți că am luat trei goluri de la Chindia Târgoviște. Nu știu. Nu știu ce se întâmplă cu clubul acesta. Nu reușim să câștigăm. Avem atâtea ocazii, luăm goluri pe greșelile noastre. Mai este un meci și sper să-l tratăm cu maturitate, pentru că avem atâtea meciuri în Liga 1, suntem jucători cu experiență și totul depinde de noi. Cu siguranță, cu gândul acesta am venit (n.r. să rezolve barajul din tur), dar, din păcate, am primit gol, a trebuit să revenim de două ori și lucrul ăsta ne-a costat. Nu ne explicăm nici noi. Am avut să facem 3-1 și cred că meciul era gata, dar vedeți cum este fotbalul, se întoarce roata și reușesc ei să marcheze două goluri. Un meci greu, este și foarte multă presiune pe noi. Ei nu au nimic de pierdut, sunt outsideri și joacă dezinvolt. Nu, echipa depinde de toți jucătorii. Dacă doi nu joacă bine, se simte, așa că avem nevoie de toți, să ne concentrăm și să reușim să câștigăm acasă”, a spus atacantul Farului.
„Nu am avut și nu voi avea vreodată ceva cu copiii”
După meci, Alibec a fost în centrul unui moment neplăcut, adresând injurii persoanelor care s-au aflat pe tunelul care duce la vestiare. Atacantul a ținut să ofere lămuriri pe acest subiect și a transmis că injuriile nu au fost adresate juniorilor de la Chindia. „Pentru cei care au înțeles greșit situația și pentru presa care a ales să prezinte doar o parte din imagini: reacția mea nu a fost către copii, ci către niște adulți care m-au înjurat și provocat tot meciul. Respectul trebuie să existe pentru orice sportiv, indiferent de rivalitate. Inclusiv din partea presei. În același timp, nu înțeleg ce căutau copiii în tunelul jucătorilor imediat după meci. E ușor să creezi scandal din câteva secunde scoase din context, dar adevărul este altul. Nu am avut și nu voi avea vreodată ceva cu copiii”, a transmis Alibec pe Instagram.


