Directorul executiv al Direcției Sanitar-Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Dâmbovița, Sandu Tolea, a transmis un punct de vedere oficial în urma suspiciunii de toxiinfecție alimentară apărute la un salon de evenimente din satul Oncești, comuna Voinești. Din cauza numărului mare de persoane afectate, autoritățile au activat Planul Roșu de Intervenție, pentru suplimentarea resurselor medicale și gestionarea eficientă a situației.
Potrivit reprezentanților DSVSA Dâmbovița, instituția a intervenit imediat după sesizarea primită prin Sistemul Național Unic pentru Apeluri de Urgență 112.
„În urma semnalării primite prin intermediul Sistemului Național Unic pentru Apeluri de Urgență 112, potrivit căreia mai multe persoane participante la un eveniment organizat în satul Oncești, comuna Voinești, au prezentat simptome digestive specifice unei suspiciuni de toxiinfecție alimentară, inspectorii din cadrul Direcției Sanitare-Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Dâmbovița s-au deplasat, în regim de urgență, la locația unde s-a desfășurat evenimentul, în vederea efectuării controlului oficial și a evaluării condițiilor de preparare, manipulare, depozitare și servire a preparatelor culinare”, a transmis Sandu Tolea.
În cadrul verificărilor, inspectorii sanitar-veterinari au analizat condițiile igienico-sanitare, modul de organizare a fluxului tehnologic, starea de igienă a spațiilor și echipamentelor, precum și respectarea temperaturilor de păstrare pentru materiile prime și produsele finite. De asemenea, au fost controlate documentele privind trasabilitatea alimentelor utilizate la prepararea meniurilor servite participanților.
Reprezentanții instituției au precizat că au fost identificate și evaluate toate produsele alimentare existente la momentul controlului, fiind dispuse măsuri conform legislației sanitar-veterinare și pentru siguranța alimentelor.
„Având în vedere gravitatea situației și existența unei suspiciuni că alimentele servite în cadrul evenimentului ar fi putut reprezenta sursa îmbolnăvirii, s-a dispus măsura suspendării temporare a activității unității până la identificarea cauzei care a determinat apariția simptomelor digestive la persoanele participante la eveniment”, a mai precizat directorul executiv al DSVSA Dâmbovița.
Cazul este investigat în colaborare cu instituțiile competente din județul Dâmbovița, iar ancheta este în desfășurare pentru stabilirea exactă a cauzelor care au dus la apariția îmbolnăvirilor.


