marți, 12 mai, 2026

Accesul animalelor de companie în autobuzele din Târgoviște, în dezbatere publică

Regulament nou propus de Primărie pentru transportul public

Publicitate



Citeşte şi

Primăria Municipiului Târgoviște a pus în dezbatere publică un proiect de regulament care prevede accesul animalelor de companie în mijloacele de transport public din municipiu. Inițiativa vizează stabilirea unui set de reguli privind transportul animalelor în autobuzele operate de administrația locală.

Conform proiectului, câinii de talie mică vor putea fi transportați în brațe, în lesă sau în genți speciale. În cazul câinilor de talie medie și mare, aceștia vor avea acces doar dacă poartă botniță și sunt ținuți în lesă prinsă de zgardă sau ham. Totodată, câinii utilitari, folosiți pentru asistență sau în misiuni, vor avea acces neîngrădit în toate vehiculele operatorului de transport.

Regulamentul stabilește și condițiile pentru transportul altor animale de companie, precum pisicile, iepurii sau hamsterii, acestea urmând să fie transportate în cuști ori genți speciale. De asemenea, proprietarii vor răspunde pentru eventualele daune provocate pe durata călătoriei.

Primarul municipiului Târgoviște, Daniel Cristian Stan, a anunțat că proiectul reprezintă „un pas important spre normalitate”, punctând că măsura vine în sprijinul persoanelor care dețin animale de companie și folosesc transportul public.

Accesul animalelor de companie în mijloacele de transport ale Primăriei Târgoviște este oficial în dezbatere publică. Proiectul de regulament vizează o schimbare importantă pentru posesorii de animale, în condițiile în care sunt stabilite reguli clare pentru siguranța și confortul tuturor călătorilor. Ne dorim un oraș adaptat nevoilor comunității și o abordare normală, europeană, în ceea ce privește transportul animalelor de companie”, a transmis primarul.

Publicitate



LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele ştiri

FC Pucioasa retrogradează din 10 ani în Liga a 3-a

După un început perfect în play-out (Liga a 3-a), cu două succese, FC Pucioasa s-a prăbușit pe parcurs, pierzând...

Citeşte şi...