miercuri, 29 aprilie, 2026

Sute de șoferi trași pe dreapta și amenzi de aproape 80.000 de lei

Zece conducători auto au picat testul alcoolului în doar patru ore de controale

Publicitate



Citeşte şi

*Acțiunea fulger s-a lăsat cu sancțiuni usturătoare pentru cei care au ignorat regulile de circulație, zeci de șoferi fiind prinși fără centură, pe telefon sau urcați băuți la volan

 

Ziua de vineri, 24 aprilie a.c., a adus o mobilizare impresionantă de forțe pe drumurile județene. Pentru a reduce gradul de victimizare prin accidente rutiere, echipajele Serviciului Rutier, sprijinite de colegii de la Biroul Rutier și de la formațiunile teritoriale din Fieni, Pucioasa, Titu, Găești și Moreni, au acționat coordonat în două intervale orare critice: 05:00-07:00 și 10:00-12:00. Scopul filtrelor rutiere a fost unul clar: depistarea și sancționarea rapidă a șoferilor care reprezintă un pericol public în trafic.

O atenție deosebită a fost acordată depistării conducătorilor auto aflați sub influența băuturilor alcoolice. În cele patru ore cumulate de verificări, polițiștii au testat nu mai puțin de 327 de participanți la trafic. Pentru 10 dintre aceștia, etilotestul a indicat rezultate pozitive. Nouă dintre ei s-au ales pe loc cu amenzi contravenționale și cu măsura complementară a suspendării dreptului de a conduce pentru o perioadă limitată, în timp ce pentru al zecelea a fost întocmit un dosar penal din cauza valorii ridicate de alcool înregistrate.

Bilanțul total al raziei arată că indisciplina este încă la cote alarmante pe șosele. Polițiștii au aplicat 234 de sancțiuni contravenționale, valoarea totală a acestora depășind pragul de 79.000 de lei.

Pentru abateri care pun în pericol direct siguranța circulației, agenții au reținut 11 permise de conducere și au retras 7 certificate de înmatriculare.

Un exemplu elocvent al inconștienței la volan a fost înregistrat chiar la primele ore ale dimineții de vineri, în jurul orei 06:10. Pe strada Nicolae Bălcescu din municipiul Târgoviște, ofițerii Serviciului Rutier au tras pe dreapta un autoturism condus de un bărbat de 51 de ani, domiciliat în comuna Cândești. În urma testării, aparatul a indicat o valoare de 0,55 mg/l alcool pur în aerul expirat. Șoferul a fost escortat imediat la o unitate spitalicească pentru recoltarea de probe biologice, alegându-se cu dosar penal.

Publicitate



LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele ştiri

Dosare penale pe șoselele din Dâmbovița

*Indisciplina în trafic continuă să le dea de lucru polițiștilor dâmbovițeni   În mai puțin de 24 de ore, oamenii legii...

Citeşte şi...